Statele Unite ale Americii este ţara care distribuie cel mai mult spam, ocupând prima poziţie în luna mai, cu un procentaj de 20,8% din totalul mesajelor nedorite, conform datelor Kaspersky Lab.

România (1,7%) s-a clasat pe locul 16 în luna mai în topul realizat de Kaspersky Lab, însă, la nivel general, ţara noastră se află pe poziţia a şaptea, după cum arată ultimul raport de analiză a traficului spam din primul trimestru al anului 2010.

Următoarele două ţări după SUA sunt India (7,5%) şi Rusia (5,4%), iar China (3,6%) şi Brazilia (3,7%) încep să urce din ce în ce mai rapid spre topul clasamentului.
 0-53630-tabel.jpg
A fost semnalată o scădere considerabilă a procentului de mesaje spam provenite din Germania şi Italia, cu 2% mai mic faţă de luna aprilie. Interesantă este şi intrarea în top a unei noi ţări, Argentina, care a atins o rată de 2,1% din volumul total de mesaje nesolicitate distribuite.

Experţii Kaspersky Lab au observat că industria spam s-a dezvoltat atât de mult, încât creşte şi descreşte direct proporţional cu evoluţia economiei globale. Astfel, relaţia client – spammer respectă aceleaşi principii de business caracteristice oricărui contract încheiat între două companii legitime.

SURSA: Kaspersky