Cine e directorul care va coordona listarea Hidroelectrica și vânzarea microhidrocentralelor

Administratorul judiciar a stabilit, la Hidroelectrica, directorul care va coordona listarea pachetului de 15% la Bursele din Bucureşti şi Londra, precum și vânzarea celor 123 de microhidrocentrale din portofoliul societății, se arată într-un comunicat al companiei.

"Prin decizia administratorului judiciar Euro Insol, în urma procesului de recrutare derulat în 2013  de firma Pedersen&Partners, începând din 28 aprilie 2014, domnul Stefan Alexandru Frangulea a fost numit Manager al Departamentului Strategie şi Cooperare Internaţionala", se arată în comunicatul companiei.

Frangulea va coordona procesul de vanzare a celor 123 de microhidrocentrale din portofoliul societăţii, va gestiona relaţia cu acţionarii şi investitorii şi va implementa strategia de privatizare a Hidroelectrica prin vânzarea pe Bursa de la Londra şi Bucuresti a unui pachet de 15% din capitalul social al companiei.

Ştefan Frangulea a absolvit în anul 2000, ca şef de promoţie, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE Bucureşti. Bursier Erasmus în Franţa, Master în pieţe financiare şi valutare (ASE), el a absolvit şi două MBA-uri – unul la International Executive Development Centre, Slovenia, 2006 şi altul la Vienna University of Economics and Business Administration, Austria, 2008, menţionează comunicatul companiei.

În perioada 2000-2002, Frangulea a lucrat la Citibank România, iar in perioada 2002-2004 în cadrul Raiffeisen Bank. Între 2004-2007 a ocupat poziţia de Şef Departament Sector Public din cadrul Direcţiei Clienţi Mari şi Finanţări Structurale a HVB Ţiriac Bank SA. Din 2007 până în 2008 a ocupat poziţia de vicepreşedinte la General Electric, International Romanian Branch, iar între 2008 şi 2011 a coordonat trezoreria Garanti Group România. Din 2011 până în 2013 a fost Şeful Departamentului Sector Public – Reţea Corporate la BCR, iar din 2013 până in prezent Director la Direcţia Managementul Vânzărilor la BCR Pensii.