Soția Regelui Charles era considerată în urmă cu câteva zeci de ani drept cea care a distrus căsnicia acestuia cu prințesa Diana și o problemă majoră pentru imaginea monarhiei.

Totuși, aceasta a reușit să schimbe percepția oamenilor din Marea Britanie, datorită personalității sale pragmatice și a activității sale caritabile.

Camilla a reușit să schimbe percepția oamenilor din Marea Britanie

Amintim că relația dintre Camilla și Charles datează încă din anii 1970, când s-au întâlnit pentru prima dată la un meci de polo.

„Cred că, cel mai probabil, Camilla și-a încheiat drumul de la a fi una dintre cele mai criticate femei din țara asta până la a fi nu una dintre cele mai populare, dar printre unii dintre oamenii foarte populari. Nu cred că și-a imaginat vreodată că va deveni regină. Cred că și-a imaginat doar că va fi alături de Charles”, a declarat Ingrid Seward, redactor șef Majesty Magazine.

Percepția publicului obișnuia să fie una foarte negativă

De asemenea, cei doi au fost apropiați înainte ca Charles să se căsătorească cu Diana. Percepția publicului despre Camilla a fost dominată mulți ani de faptul că prințesa Diana a descris-o drept „a treia persoană” care a ruinat căsnicia ei cu Charles.

Camilla a divorțat de soțul ei, ofițerul de armată Andrew Parker-Bowles, în 1995. Totodată, moartea Dianei i-a forțat pe cei doi să aștepte încă un deceniu înainte de a se căsători într-o ceremonie civilă privată.

Soția regelui Charles a câștigat respectul populației

Soția regelui Charles a câștigat respectul populației, dar și al criticilor, după ce și-a văzut de îndatoriri într-un mod discret și fără să se implice în dispute publice.

„Cel mai important lucru despre Camilla e modul în care își susține soțul și îl sprijină și modul în care spune după fiecare discurs al lui „foarte bine, dragă”. Se potrivesc foarte bine, ea îl susține într-un fel în care Diana, din păcate, nu a făcut-o. Dar sunt încă oameni în această țară și sunt oameni și în străinătate, care nu o vor ierta niciodată pentru că a fost a treia persoană din căsnicie și cred că ea știe asta și a învățat să trăiască cu acest gând”, a mai spus Ingrid Seward, redactor șef Majesty Magazine.