În vârstă de 46 de ani, senatoarea Diana Șoșoacă este de profesie avocat, o meserie pe care și-a dorit-o de la început. Cu toate acestea, ea mărturisește că s-a luptat pentru a putea practica această meserie, pentru că mama ei voia să devină medic.

S-a luptat cu familia pentru a deveni avocată

„Mi-a fost scris în stele să ajung avocat. Eram întotdeauna avocatul copiilor certați de părinți, de profesori. Mama mea a vrut sa fiu medic. M-am zbătut să fiu avocat, pentru că mama mea este o femeie foarte impetuoasă, așa că am dus lupte grele în familie. Am un procentaj de câstig al proceselor de peste 99%”, a mărturisit Şoşoacă la KanalD.

În ceea ce privește relația cu soțul ei, Șoșoacă spune că el „este cea mai mare iubire a vieții mele”.

„Cred că toți bărbații și-ar dori o soție ca mine pentru că nu prea stau pe acasă și ar sta foarte liniștiți, numai că văd că Silviu o caută cu lumânarea, stă pe lângă mine. Da, este cea mai mare iubire a vieții mele, prietenii noștri spun că noi avem cel mai frumos copil de crescut: România.

Ne-am cunoscut exact într-o luptă d-asta pentru România, pentru apărarea a tot ceea ce a mai rămas românesc. I-au închis vreo 3-4 site-uri în care vorbea despre lupta pentru recucerirea suveranității României, mai avem totuși o șansă. Pe vremuri mai și găteam, acum, când gătesc e sărbătoare. Deschide o șampanie că a gătit nevasta, ce să spun.

Sunt liniștită, vorbește el acasă, că eu să pot să compensez în public. Inteligența, sclipirea, impetuozitatea, curajul de a spune lucrurilor pe nume, verticalitatea și foarte multe cunoștințe de istorie (n.r. așa a cucerit-o soțul pe Diana Șoșoacă). M-a cucerit cu inteligența, evident. Nu mai avem 15 ani să ne cucerim cu frumusețea. Frumusețea este interioară, mentală”, a povestit senatoarea.

Stupefiată de ce a găsit în Parlamentul României

Diana Șoșoacă a ajuns senatoare în anul 2020 pe listele AUR, dar după două luni a fost exclusă din Grupul Parlamentar, iar în prezent este senator independent. Ea mărturisește că a fost stupefiată de ceea ce a găsit în Parlamentul României.

„Ajungând în funcția de senator, am rămas siderată să văd că nu există mai deloc maniere decât între hoți, nu există respect față de adevăr, există o hidră care se duce până la femeia de serviciu. Toți sunt cumetri, rude, afaceriști”, a mai spus ea.

De asemenea, ea mai spune că este un om al adevărului, iar acest lucru îi deranjează pe mulți.

„Niciunui om nu-i place să audă adevărul. Acesta are si părți rele și părți bune. Eu nu fac compromisuri. Este greu, dar merită încercat”, a mai spus senatorul.