În ultimele zile, tatăl lui George Burcea și-a atacat dur fiul după ce acesta ar fi fost surprins drogat la volanul mașinii. Totuși, acesta i-a luat apărarea Andreei Bălan, susținând că a fost foarte întelegătoare și permisivă cu fiul lui, care „parcă a luat-o razna”.
Socrul Andreei Bălan nu se oprește aici și continuă cu o serie de declarații halucinante.
Nelu Burcea susține că nu este sigur că George Burcea ar fi cu adevărat fiul său, dezvăluind că a fost înșelat de soție.
„Nu sunt sigur că George este copilul meu. Pe când era gravidă cu el, mama lui m-a înșelat cu doi bărbați. Unul dintre ei a fost sofer pe tir, iar celalalt chiar nașul copilului meu cel mare. Da, ați înțeles bine. I-a prins nașa în casă. Desigur, Georgel nu are nicio vină. Nu știam de infidelitate în momentul în care s-a născut băiatul. Am aflat mai târziu, chiar de la nașa. Din cauza soției am stricat multe relații de prietenie și de familie”, a povestit Nelu Burcea pentru impact.ro.
„Îmi pare rău pentru el”
Tatăl lui George Burcea a făcut o serie de dezvăluiri despre fiul său, zilele trecute, mărturisind că avea anumite bănuieli în ceea ce privește „activitățile” actorului.
„Ce să zic, aveam bănuielile mele ca face asta (n.r: că se droghează). Îmi pare tare rău că a ajuns să facă asta, are și el familie, copilași. Muncește mult și asta face George cu banii câștigați? Nu vreau să zic mai multe, este un subiect tare sensibil. Îmi pare rău pentru el”.
„Vă zic ce am mai auzit si eu din diferite probleme. Ei aveau de mult probleme, dar Andreea a fost foarte intelegatoare și permisivă. Dar el parcă a luat-o razna. După ce s-a aflat astăzi (n.red. că s-a drogat), sper să vă dați seama cât adevăr este în vorbele lui despre mine”, a declarat bărbatul pentru Impact.ro.