Karina Pavăl, în vârstă de 25 de ani, este fiica lui Dragoş Pavăl, principalul acţionar al companiei Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj din România.
La doar 24 de ani, ea a fost numită în consiliul de administraţie al Conpet. Indemnizaţia fixă lunară brută a administratorilor era în 2018 de 13.022 lei, conform unui raport publicat de Conpet pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Karina a studiat la Cambridge și a decis să se întoarcă în țară. „Fiica mea cea mare termină colegiul în Elveţia, iar apoi vrea să-şi continue studiile la Londra. Am un contract cu ea, prin care mi-a promis că după studii se întoarce acasă. E un contract scris, să ştiţi. Sigur, e simbolic, îl putem rupe oricând, dar ea o să-şi ţină cuvântul”, declara Dragoş Pavăl în urmă cu câţiva ani.
În urmă cu ceva vreme, jurnaliștii de la cancan, dezvăluiau că aceasta are un iubit avocat, Dragoş Iamandoiu. Acesta provine, la rândul lui, dintr-o familie înstărită. Este fiul lui Nicolae Iamandoiu, cel care figura la un moment dat în topurile Forbes cu o avere estimată la aproximativ nouă milioane de euro.
Karina şi Dragoş au fost colegi în cadrul aceleiaşi şcoli la Londra. Fiul milionarului Nicolae Iamandoiu este partener asociat în cadrul unei mari firme de avocatură din România.