De la lovitura de stat din 1969, când a preluat puterea în Libia, Muammar Gaddafi a condus ţara cu o mână de fier, fiind cel mai longeviv lider din Africa şi din lumea arabă. Acum, o revoltă populară reprezintă însă cea mai mare provocare internă pentru regimul său represiv, afirmă televiziunea panarabă Al Jazira într-un articol despre Gaddafi.
La vârsta de numai 27 de ani, în 1969, Gaddafi a condus o lovitură de stat sângeroasă care l-a înlăturat de la putere de Regele Idris. De atunci, a menţinut un control strict al ţării sale, bogată în petrol, reprimându-i pe disidenţi.
Dintre multele sale excentricităţi, este cunoscut faptul că în călătoriile sale în străinătate doarme într-un cort de beduini păzit de zeci de femei-bodyguard.
Gaddafi s-a născut în 1942, în zona de coastă Sirte, din părinţi nomazi. A mers la Universitatea din Benghazi pentru a studia geografia, dar a renunţat şi a intrat în armată.
După ce-a pus mâna pe putere, Gaddafi a pus bazele unei filozofii panarabe, antiimperialiste, presărată cu aspecte din Islam. A permis controlul privat asupra unor mici companii, dar guvernul a controlat altele mai mari.
Muammar Gaddafi a fost un admirator al liderului egiptean Gamal Abdel Nasser (preşedinte al Egiptului între 1956-1970) şi al ideologiei lui arabe socialiste şi naţionaliste.
A încercat, fără succes, formarea unei federaţii între Libia, Egipt şi Siria. O tentativă similară de a uni Libia şi Tunisia a eşuat şi ea.
În 1977, Gaddafi a schimbat denumirea ţării în ”Marea Jamahiriye Arabă Libiană Populară şi Socialistă” şi a permis poporului să-şi exprime opiniile la congresele populare.
Cu toate acestea, criticii au considerat regimul său o dictatură militară, acuzându-l de represiune împotriva societăţii civile şi de înăbuşire fără milă a disidenţei. Media este şi astăzi sub control guvernamental strict.
Regimul de la Tripoli a aruncat în închisoare sute de persoane pentru încălcarea legii, iar unele au fost condamnate la moarte, potrivit Human Rights Watch.
La Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2009, Gaddafi a acuzat organismul internaţional că este un grup terorist asemănător Al Qaida.
Gaddafi a jucat un rol proeminent în organizarea opoziţiei arabe la încheierea Acordului de pace din 1978 dintre Egipt şi Israel.
Ulterior, evitat de multe ţări arabe din cauza părerilor sale extreme, printre altele, privind soluţionarea conflictului israeliano-palestinian, Gaddafi şi-a reorientat politica externă către chestiunile africane. Viziunea sa privind Statele Unite ale Africii a dus la înfiinţarea Uniunii Africane.
În Occident, Muammar Gaddafi a fost asociat puternic cu ”terorismul”, fiind acuzat că sprijină grupări armate precum FARC din Columbia şi IRA din Irlanda de Nord.
Presupusa sa implicare în atentatul cu bombă din 1986 dintr-un club de noapte din Berlin, în care şi-au pierdut viaţa doi militari americani, a determinat SUA să lanseze atacuri aeriene asupra oraşelor Tripoli şi Benghazi, provocând moartea a 35 de libieni, inclusiv a fiicei adoptive a lui Gaddafi. Preşedintele american din acea vreme, Ronald Reagan, l-a numit pe acesta ”câine turbat”.
Atentatul cu bombă din 1988 asupra unui avion al Pan Am în spaţiul aerian al localităţii Lockerbie din Scoţia este probabil cel mai cunoscut şi mai controversat incident internaţional în care a fost implicat Gaddafi.
El a negat mulţi ani că ar fi fost implicat în atentatul de la Lockerbie, ceea ce a determinat Organizaţia Naţiunilor Unite să impună sancţiuni Libiei, care a fost considerată un stat paria. Abdel Basset al-Megrahi, un agent al serviciilor libiene de spionaj, a fost condamnat pentru că a plasat bomba în avion. Regimul lui Gaddafi a recunoscut oficial responsabilitatea pentru atentat în 2003 şi a acordat despăgubiri familiilor celor care au murit în atentatul de la Lockerbie.
De asemenea, 2003 a fost anul în care Gaddafi a străpuns izolarea Libiei de către Occident, renunţând la întregul său inventar de arme de distrugere în masă.
În septembrie 2004, George W. Bush, preşedintele american din acea vreme, a pus capăt oficial embargoului comercial al SUA ca urmare a faptului că Muammar Gaddafi s-a debarasat de programul său de arme şi şi-a asumat responsabilitatea pentru atentatul de la Lockerbie.
Normalizarea relaţiilor cu puterile occidentale a permis dezvoltarea economiei libiene şi, îndeosebi, a industriei petrolului.
Cu toate acestea, Gaddafi şi atentatul de la Lockerbie au revenit în atenţia opiniei publice internaţionale în 2009, când Al-Megrahi a fost eliberat şi s-a întors în Libia. Primirea lui Al-Megrahi ca un erou, pe care Gaddafi i-a rezervat-o la revenirea lui în Libia, a fost condamnată de SUA şi Marea Britanie, dar şi de alte ţări.
În septembrie 2009, Gaddafi a vizitat SUA pentru prima dată în cadrul primei sale prezenţe la Adunarea Generală a ONU.
Discursul lui Gaddafi la ONU, care trebuia să dureze 15 minute, s-a întins pe o durată de o oră şi jumătate. El a rupt o copie a cartei ONU, a acuzat Consiliul de Securitate că este un organism terorist asemănător organizaţiei Al Qaida şi a cerut despăgubiri de 7,7 trilioane de dolari pentru Africa din partea regimurilor ei coloniale din trecut.
În cursul unei vizite în Italia în august 2010, invitaţia lui Gaddafi adresată către sute de tinere femei de a se converti la Islam a umbrit vizita sa de două zile care avea drept scop consolidarea relaţiilor dintre Tripoli şi Roma, conchide Al Jazira.
SURSA: Agerpres