Dan Sandu este noul Chief Executive Officer al grupului Intesa Sanpaolo Bank. Acesta își va începe mandatul după finalizarea procedurilor de aprobare din partea Băncii Naționale a României.
Dan Sandu îl înlocuiește pe Marco Capellini, care va prelua un nou rol executiv, se arată într-un comunicat de presă al băncii.
“Dan Sandu este un specialist și un bancher foarte respectat, care va gestiona planurile de creștere ale Intesa Sanpaolo Bank pe piața locală. Planurile noastre pe termen lung în România se concentrează pe dezvoltarea segmentelor Corporate și IMM, strategie care și-a dovedit deja eficiența, generând rezultate pozitive pentru bancă”, a declarat Ignacio Jaquotot, Șeful Diviziei Bănci Subsidiare Internaționale, Intesa Sanpaolo.
Dan Sandu are o experiență de peste 25 de ani în industria bancară și piețe de capital. Și-a început cariera în cadrul BNR, ca Chief Dealer, iar apoi ca Director al Direcţiei de Administrare a Rezervelor Internaţionale şi Operaţiuni de Piaţă. A deținut funcții de conducere în instituții financiare importante, fiind implicat, de asemenea, în diverse asociații profesionale, precum și în primul Consiliu de Etică al Asociației Române a Băncilor.
În 2017, banca a înregistrat un venit operațional de 154 de milioane lei și un profit net de 43 de milioane lei, de trei ori mai mare față de 2016.