Începând cu luna septembrie a acestui an, Beatrice Ancuţa va prelua postul de Country Manager Romania & Modova al companiei Ewopharma.
Până acum, Beatrice Ancuţa, a fost Sales Director România & Sales Excellence Director South East Europe al companiei farmaceutice AstraZeneca. Înainte de a lucra la Astra Zeneca, a avut responsabilităţi şi roluri diferite în echipele de Vânzări, Marketing, Medical din companiile Bristol Myers şi Schering Plough.
În AstraZeneca a început cu o echipă mică de 30 de oameni şi cu o performanţă anuală de 13 milioane de dolari (poziţia 19) pentru a ajunge în 2012 la 132 milioane de dolari (poziţia 8 în topul companiilor din piaţa farmaceutică) şi o echipă de aproximativ 250 de profesionişti.
“(…) decizia de a părăsi compania nu a fost deloc uşoară. Mă despart cu greu de echipă şi de AstraZeneca. Mi-am petrecut o bună parte din viaţă aici şi compania a devenit aproape a doua mea familie. Şi exact ca într-o familie provocările au fost cele care ne-au apropiat, iar depăşirea cu succes a acestora ne-a determinat să mergem împreuna înainte", a declarat Beatrice Ancuţa.
Ewopharma România, reprezentanta grupului elvetian Ewopharma AG, a aniversat anul acesta 21 de ani de prezenţă pe piaţa din ţara noastră.