Cine este noul secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe

După ce Cristian-Gabriel Winzer, a fost eliberat ,,la cerere” din funcția de secretar de stat în locul lui a fost numit un diplomat care s-a ocupat de organizarea summitului NATO de la București. Cele două decizii au fost semnate de premierul Viorica Dăncilă și publicate în Monitorul Oficial.

Alexandru Victor Micula s-a născut în 26 august 1966, la Oradea. A făcut Liceul Catolic Atacama, Copiapo, Chile și a absolvit Academia de Studii Economice. În CV-ul publicat pe site-ul MAE sunt notate studii la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, Economia Apărării, Garmisch-Partenkirchen, Germania și la Institutul Naţional de Administraţie din Bucureşti, potrivit hotnews.ro

În anii 2011 – 2016 a fost ambasador în Ungaria, în timp ce, în perioada 2009 – 2011 a fost  ambasador în Danemarca şi Islanda. A ocupat funcția de secretar general al MAE din iunie 2008 până în aprilie 2009. Între noiembrie 2007 și iunie 2008 a fost secretar de Stat, Coordonatorul Naţional pentru organizarea Summit-ului NATO de la Bucureşti.

Din noiembrie 2002 și până în februarie 2007 a fost ambasador în Argentina şi Paraguay.