O situație de netolerat pentru Partidul Popularilor Europeni. Dar, o situație care, dincolo de indignări, este o realitate.
Nu numai că Uniunea Europeană este condusă de Macron dar și banii europeni sunt conduși de o franțuzoiacă, Christine Lagarde, noua președintă a Băncii Centrale Europene, banca care decide cum împarte euro în zona euro.
Nu mai este un secret pentru nimeni că Uniunea Europeană se confruntă cu probleme economice din ce în ce mai mari, rezultat al unor politici de multe ori sterile, austere, fără perspectivă și viziune în ceea ce privește integrarea în dinamica economiei mondiale.
Semnele recesiunii generalizate devin, în sfârșit, relevate publicului larg prin căderea economică a Germaniei deși aceste semne sunt prezente de mai mult de cinci ani mai ales în zona euro.
Decidenții europeni, în loc să fi tratat problemele fiecărei tări cu probleme din zona euro, au ales calea și obiceiul struțului, băgând capul în nisip și asistând pasiv la sufocare.
Italia are probleme de cel puțin trei ani și nu s-a făcut nimic. Franța nu iese din zona de stagnare de peste cinci ani, iar deficitul public și datoria publică sunt demult în intervalul de pericol. Spania, Portugalia, Irlanda sunt demult timp pretendente la titlul de campioane ale crizei și numai propaganda bruxelleza a acoperit problemele economice structurale cu care se confruntă respectivele tari, unde gradul de îndatorare este peste orice limită economică care ar permite absorbția naturală iar rata șomajului se încadrează constant în ponderi cu două cifre.
Politica de austeritate instaurată prin Tratatul Fiscal a inhibat politicile de stimulare economică și a avut drept rezultat sărăcirea europenilor.
Europa este la un pas de implozie, datorită nemulțumirilor sociale si austerității impuse de Nord Sudului și Centrului.
Germania și Franța au impus tuturor țărilor să respecte condițiile de la Maastricht în contextul în care ele nu le-au respectat niciodată.
Nu erau de ajuns problemele Europei, a venit și rezultatul alegerilor europarlamentare. În loc să asistăm la o strângere de valori în jurul unor obiective, avem, doar o diversificare a ofertei politice, cu influențe doctrinare contradictorii și mai mult decât atât avem perspectivele unei Comisie Europene care nu s-a născut din leadership ci din târguială.
Când ai furtuna în casă cel mai prost lucru este să ai un gestionar slab al situațiilor de criză.
Poate unii își fac iluzii, eu nu îmi fac. Această Comisie va fi votată de Parlamentul European dar nu va face nimic decât să gestioneze politica servită de către politicieni.
Noua Comisie Europeană nu va face reforma, nu va salva pe nimeni!
Asta se vede si din declarația de intenție depuse de Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ale cărei preocupări sunt cu totul altele decât resetarea sistemului economic pe baza căruia funcționează UE la acest moment.
Va urma o recesiune puternică pe plan global, care se va manifesta mai ales în Uniunea Europeană, plecata de la două cauze structurale:
- Politica expansionista axata pe dezvoltarea capacității de comerț internațional, respectiv de export.
- Neglijarea capitalizării interne și neglijarea realizării echilibrului de capital inter-comunitar fapt care a dus la lipsa capacității de adaptare a pieței interne și tranziție a fluxurilor de producție în cazul sincopelor care se pot(și se vor) înregistra în zona comenzilor de export.
Pentru politica expansionistă exista o responsabilitate antreprenoriala însoțită de o lipsa de viziune unională la nivel de politici publice europene. Germania a crezut ca poate fi Statele Unite dar a uitat sa își consolideze aliații (statele UE).
Pentru lipsa de capitalizare internă responsabilitatea este în primul rând a calității politicilor publice promovate de către Comisia Europeană, Banca Centrala Europeană și Consiliul European care, plecând de la premise de austeritate și de la o lipsa de viziune criticabila, au introdus obligații fiscal-bugetare (prin Tratatul Fiscal) care au inhibat capacitatea statelor membre de echilibrare a capitalului, în contextul în care, aceleași instituții(CE, BCE și Consiliu) nu au realizat cele mai importante masuri de politica publică si anume: uniunea bancara și uniunea fiscala.
Lipsa Uniunii bancare a condus la o distribuție polarizata a capitalului și la o multiplicare care nu s-a regăsit în convergență. Lipsa Uniunii fiscale a condus la competiție artificiala bazata pe sisteme diferite de taxare fapt ce a generat creșterea disparităților regionale.
Europa intră în recesiune nu datorită propriei economii ci datorită incompetenței unor adepți ai politicilor de austeritate.
Din perspectiva apetenței pentru impostura și incompetenta care se manifesta la nivel european și a refuzului de a accepta ca furnizorii de politici economice sa fie oameni cu viziune, este foarte posibil ca recesiunea care se va manifesta în Uniunea Europeană sa conducă la o criza majoră de lichiditate în zona euro.
Dincolo de ocean, americanii au si ei interese, iar aceste interese sunt oarecum în contrasens cu viziunea comercială a Germaniei.
Dar nu neapărat cu viziunea lui Macron despre viitoarea colaborare cu Statele Unite ale Americii.
De ce v-am spus toate acestea? Pentru că vreau să ajung la idea de la care am plecat cu acest articol, dar mai întâi ar trebui să va fac să înțelegeți că într-o astfel de situație delicată în care se află Uniunea Europeană, este esential ca fiecare țară să fie pe o anumită baricadă.
Macron vrea să dea drumul la bani și să capitalizeze cât se mai poate din economia europeană.
Germania, că nu mai pot spune Merkel, știe că asta e soluția, dar asta ar însemna să piardă hegemonia economică.
Iar în această luptă, România este importantă. Este o miză nu numai politică dar și economică.
Și de aceea contează cine iese președinte si care vor fi politicile guvernamentale ulterioare.
Și acum ajungem acasă.
Hai să vedem tabla de șah și susținerea, așa cum a fost ea prezentată de presă:
Klaus Iohannis este susținut doar de Germania. A primit o oarecare promisiune de susținere din partea SUA, dar condiția de indeplinit pentru aceasta susținere, necesită să aibă un guvern prin care să facă două lucruri: Să amendeze OUG 114/2018 și să modifice Legea gazelor offshore.
Poate că acum intelegeti de ce graba asta de a schimba guvernul cu orice preț și cu multă “ură”. Nu e ură, din punctul meu de vedere, e disperare.
Susținerea Germaniei pentru fotoliul de președinte este utilă, dar nu suficientă.
Ajungem acum la Dan Barna. Dan Barna nici nu contează cine este și nici ce vrea, este omul de care se folosește Dacian Cioloș pentru a ocupa funcția de premier. Dacian Cioloș, leaderul Renew Europe, este puternic susținut de Emanuel Macron.
Iar de aici aveți, banuiesc imaginea că, pe cale de consecință, Dan Barna trebuie să ajungă președinte pentru ca Macron să mai aibă o țară aliat în viitoarele politici.
Și acum aveți de fapt si explicația a doua întamplări din această săptămână:
Execuția publică a lui Dan Barna printr-o investigatie jurnalistică și rățoiala lui Klaus Iohannis la adresa Franței de la recentul Consiliu European. Se joacă nervos, se joacă foarte dur.
Ajungem și la candidatul PSD, Viorica Dăncilă.
Care are o susținere puternică pe axa Washington – Tel Aviv. Dar și în Europa există grupări care văd în susținerea sa un posibil aliat în viitoarele frământări europene.
Viorica Dăncilă avea toate instrumentele ca să dea o ordonanță prin care să amendeze legea offshore, pentru a conveni americanilor. Planul a fost dejucat de Iohannis, prin dărâmarea Guvernului. Ajutat si de alți politicieni conectați mai mult sau mai puțin la butoanele politice ale Rusiei, care are și ea interesul să nu fie exploatate gazele din Marea Neagră.
Cu toate acestea, Viorica Dăncilă încă are în spate puterea din Parlament, iar cărțile încă se joacă.
Dacă ar fi să mă pronunț, eu cred că scoaterea din joc a lui Dan Barna este greaseala politică a anului făcută de Klaus Iohannis, pentru că intre ei, era o lupta pan- europeană.
Lupta dintre Klaus Iohannis si Viorica Dăncilă este mult mai extinsă, sunt mult mai multe forțe, iar aici, dezavantajul este la Iohannis care si-a inchis porțile de joc si cu China și cu Rusia.
Și acum vă spun opinia mea și chiar nu trebuie să fiți de acord cu ea:
Cred că singurii care nu sunt pe contrasens in acest moment sunt cetățenii României.
Restul, cred că puteți citi printre rânduri, pentru că în orice joc, disperarea spune totul.
Să fim sănătoși! Vom avea Președinte, oricare va fi el! Dar va fi pe contrasens?
Adrian Câciu este un economist cu o vastă experienţă în zona analizei şi consultanţei economice, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regional. S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din România, precum şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă.
