Cine este Rafaela Barac-Bologa, românca admisă la Harvard
Rafaela Barac-Bologa, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava și vicepreședintă a Consiliului Național al Elevilor (CNE), a fost acceptată la renumita Universitate Harvard din Statele Unite ale Americii.
Într-un clip video postat pe TikTok, ea a împărtășit detalii despre cum a reușit să obțină această performanță remarcabilă, scrie edupedu.ro.
Românca admisă la Harvard cu o bursă de 90.000 de dolari a povestit pe TikTok cum a reușit să obțină un loc la prestigioasa universitate americană. În comentariile videoclipului postat pe rețeaua de socializare, un utilizator a lăsat un comentariu care a stârnit multe reacții.
„Ce ar fi să-i facem ei un milion de like-uri în locul influencerilor?”, este unul dintre ele.
Acest comentariu a fost apreciat de peste 600 de persoane, care au susținut ideea de a încuraja astfel de exemple de succes, în loc să acorde atenție influencerilor din mediul online.
Cum a ajuns la Harvard
În aplicația sa pentru Harvard, eleva româncă a evidențiat implicarea sa activă în diverse proiecte civice încă din perioada gimnaziului.
„Am fost acceptată la Harvard și am să povestesc despre întreg procesul de admitere. În primul rând vreau să încep prin a spune că cel mai important lucru din aplicația mea a fost faptul că a implicat foarte mult civic”, a spus ea în videoclipul postat pe TikTok.
În videoclipul postat pe TikTok, Rafaela a împărtășit detalii despre activitățile sale, inclusiv participarea în Clubul Interact Suceava Bucovina, în Boardul Național al Copiilor UNICEF și în Consiliul Elevilor la nivel județean și național. În prezent, ea ocupă funcția de vicepreședinte și ofițer internațional în Organising Bureau Of European School Students’ Union.
Pe lângă implicarea în proiecte civice, Rafaela a obținut performanțe remarcabile și în domeniul academic.
„Pe partea academică am avut în ultimii 3 ani media 9,92 și am mers la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științe ale Spațiului pentru juniori, unde am luat o medalie de aur și premiul I absolut la proba observațională de noapte, adică cu telescopul”, a explicat aceasta.
De asemenea, Rafaela a susținut examenele necesare pentru admiterea la universitățile din Statele Unite, precum SAT și IELTS, punând accent pe importanța atingerii unui nivel C1 la limba engleză.
Rafaela a împărtășit informații despre procesul de aplicare, precizând că a utilizat platforma Common Application.
„Am avut 10 locuri unde am putut să-mi scriu activitățile în care mă implic, cinci în care am putut să-mi pun premiile și practic ce competiții am avut eu, iar ulterior am putut să scriu despre experiențele mele de viață în eseuri”, a explicat ea.
@rafaelabarac Replying to @zideanumarius #harvard #fyp #viral #classof2029 #romania #suceava
Care este secretul succesului
Eleva din Suceava este de părere că dedicarea sa în diverse activități a fost factorul principal în atingerea succesului.
„Cred că cel mai mult m-a avantajat faptul că întotdeauna m-am implicat foarte mult în ceea ce am făcut și s-a văzut că a fost cu pasiune, nu a fost doar pentru diplomă sau pentru CV, atât pe plan social și extracurricular, cât și pe plan academic”, a spus aceasta.
Rafaela a subliniat, totodată, importanța dezvoltării în diferite domenii:
„Deci dacă vă doriți să aplicați la Harvard, e important să știți că v-ați dezvoltat pe mai multe laturi”.
Rafaela a aflat vestea admiterii sale pe 12 decembrie, aproape de miezul nopții. Ea a aplicat prin programul Restrictive Early Action și va începe studiile la Harvard în toamna anului viitor, cu planul de a absolvi în 2029.