Autorităţile de imigrare din Statele Unite au expulzat marţi un cetăţean român condamnat pentru a fi acordat sprijin material Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), a informat joi Agenţia pentru Imigraţie şi Vămi din Statele Unite (Immigration and Customs Enforcement, ICE).
Cristian Vintilă, în vârstă de 47 de ani, a oferit FARC arme şi servicii financiare „care ar fi fost folosite pentru a ucide cetăţeni americani”, potrivit documentelor instanţei, citate de ICE. Pentru aceste fapte, el a fost condamnat la 48 de luni de închisoare.
Poliţia din Muntenegru l-a arestat pe Vintilă în decembrie 2014 pentru a fi conspirat cu doi foşti oficiali europeni pentru a vinde arme în valoare de 15 milioane de dolari unor agenţi sub acoperire care pretindeau a fi rebeli columbieni.
După ce a fost inculpat de o instanţă din Districtul de Sud din New York, el a fost transferat autorităţilor federale americane şi condamnat în februarie anul trecut pentru conspiraţie pentru a ucide funcţionari şi angajaţi ai Statelor Unite, în plus faţă de sprijinirea unei organizaţii teroriste străine.
Autorităţile din Muntenegru şi agenţia americană de combatere a traficului de droguri DEA (Drug Enforcement Administration) au colaborat cu poliţia română la investigarea inculpatului, care a pledat vinovat la aceste acuzaţii.
În luna iunie, el a trecut în custodia ICE, care, în colaborare cu oficiul de detenţie şi deportare ERO (Enforcement and Removal Operations), l-a îmbarcat într-un zbor comercial spre Bucureşti, unde a fost plasat în custodia poliţiei române.
Directorul responsabil de ERO din New York, Thomas Decker, a subliniat că una dintre priorităţile autorităţilor americane de imigrare este de a trimite persoane precum Vintilă în ţările lor de origine „odată ce s-au confruntat cu justiţia şi şi-au ispăşit pedeapsa în închisoare pentru crimele lor”.AGERPRES