Paul Surugiu, cunoscut de fani drept Fuego, este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din România. Totuși, nu multe persoane știu cine este femeia care i-a dat viață.
Foarte mulți români cred și acum că mama artistului este nimeni alta decât Irina Loghin.
Potrivit informațiilor publicate chiar de artist, Eugenia Surugiu este persoana care i-a dat viață, l-a crescut, l-a iubit necondiționat și l-a încurajat la fiecare pas.
Fuego a oferit mai multe informații despre mama sa, Eugenia Surugiu
Eugenia Surugiu a fost mereu o prezență discretă în spațiul public, preferând să își susțină fiul din umbră. Artistul a oferit recent mai multe informații despre aceasta, numind-o „eroină” pentru sacrificiile uriașe pe care le-a făcut.
Mesajul emoționant a fost publicat de artist pe o pagină de socializare.
„Mama mea, Eugenia, este fără doar și poate, eroina mea. Și-a sacrificat destinul, a clădit și nu a cerut niciodată lauri pentru asta. A înțeles că viața ei este formarea mea și nu a ezitat niciodată în îndeplinirea acestui vis special.
Parcă de fiecare dată mi se pare că nu-i mulțumesc suficient pentru ce sunt azi, pentru ce m-a învățat, pentru tresăririle ei. Mama este omul la care eu revin mereu și care mă înțelege, mă ascultă și-mi oferă cele mai calde și sincere sfaturi.
Nu i-a fost simplu în viață, a renunțat la multe din visele ei, a muncit și mi s-a dedicat în totalitate, luptând cumva cot la cot cu mine pentru ascensiunea mea din toți acești ani. M-a susținut necondiționat, mi-a deschis porți, a avut grijă de mine și cred din suflet că i-am împlinit așteptările!”, a scris îndrăgitul cântăreț pe Facebook.
Artistul spune că mama lui este un personaj, comic, cu replici surprinzătoare la orice
De asemenea, Fuego a scris că mama lui este „un personaj, comic, cu replici surprinzătoare la orice”.
„Dincolo de asta, mama e și ea un personaj, comic, cu replici surprinzătoare la orice, mereu pusă la punct cu toate informațiile și cu drag de ce-i frumos și special. Îmi doresc pentru ea sănătate, liniște, fericiri și clipe aproape de ea, cât mai mult timp cu putință.
Mulțumesc, mama! Și cred că și voi ar trebui să le mulțumiți mamelor pentru fiecare răsărit deplin. Iar cei care nu le mai aveți, să vă gândiți la ele ca la luminile ce vă înfrumusețează chipul”, a conchis Paul Surugiu.