Cine este și cum arată soția lui Nea Mărin?
Nea Mărin, pe numele său real Marin Barbu, este unul dintre cei mai îndrăgiți coregrafi de dansuri populare din România. A devenit cunoscut la nivel național cu ajutorul emisiunii TV „Poftiți pe la noi!”
Chiar dacă este urmărit de ani de zile pe micile ecrane, se cunosc puține detalii despre viața sa. De exemplu, puțini oameni știu cine este și cum arată soția sa. Este însurat de 45 de ani cu Mioara Barbu. Cei doi au împreună două fete, Dana și Larisa. Fiica cea mare le-a oferit doi nepoți, Ana Maria și Darius Andrei.
El și soția sa se cunoscut din copilărie. Au crescut în același sat. La un moment dat, amiciția lor s-a transformat în iubire matură și s-au căsătorit. Relația lor este bazată pe respect și ajutor reciproc. Se susțin mereu și nu se ceartă niciodată.
„Dar nu ne certăm (n.r. el și soția), că nu avem de ce. Noi ne-am născut în același sat, în Teleorman, am copilărit împreună, suntem împreună de 45 de ani, nu avem de ce să ne certăm. Totul este ok. Îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Să dea Dumnezeu la toți românii să li se întâmple ce mi se întâmplă mie. Familia mă susține foarte mult, pentru că și fiica mea e aici cu mine (n.r. la petrecerea de ziua Antenei 1) și nepoții, dansează. Suntem o familie aici”, a zis recent Nea Mărin la Antena Stars.
Nea Mărin și-a depus deja dosarul de pensionare
În vară, Alex Leonte, nepotul lui Nea Mărin, a făcut cunoscut faptul că celebrul coregraf și-ar fi depus dosarul de pensionare, având în vedere că a atins vârsta de 65 de ani. Cu toate acestea, unchiul său rămâne activ. Nu intenționează să renunțe la meseria sa prea curând.
Confirmarea că îndrăgitul coregraf nu se retrage din lumea televiziunii a venit și din partea lui Liviu Vârciu. Legătura strânsă dintre cei doi este binecunoscută, Nea Mărin fiind considerat un fel de al doilea tată pentru Liviu Vârciu.
„El iese la pensie, teoretic. Practic, niciodată nu o să iasă. Într-adevăr, a făcut vârsta de pensionare, vedem mai departe ce are de făcut. Dosarul l-a depus, deci iese la pensie, e OK. E blând cu concurenții.
Unchiul meu e perfecționist, în general. Fiind berbec, nu exista să nu facă totul să fie ață atunci când avea un spectacol. Dacă nu era ață, era jale.
Mâncai jar la propriu, nu altceva. Bineînțeles că avem amintiri și cu nuiaua, lucruri care se petrec și în ziua de astăzi. Acesta este el, acesta este felul lui de a fi, noi îl iubim extraordinar de mult și îl apreciem”, a spus atunci Alex Leonte.