Actorul și omul de televiziune Florin Călinescu a făcut o serie de declarații referitoare la situația politică din România. Călinescu, care la rândul său a cochetat cu politica la un moment dat, consideră că toate partidele politice „au niște găști obediente” și tot ce fac nu reprezintă decât „niște pași de dans între ei”.
Binecunoscutul actor Florin Călinescu a vorbit despre actuala situație politică din România, dând exemple despre cum „operează” politicienii. Călinescu spune că „povestea cu votul” este simplă și toate partidele politice „au niște găști obediente”.
Toate partidele au niște găști obediente
„Povestea cu votul este foarte simplă. Și astăzi se vehiculează un afront adus inteligenței. Toate partidele, toți cei interesați de situație, au niște găști obediente. Astăzi Ciolacu, dau un exemplu, dincolo Ciucă ar fi la nu știu ce încredere. Firea zice: eu sunt pe locul 1 al unul sondaj al unei case … ăștia sunt niște pași de dans între ei. Atunci când se pune problema încep turneul electoral prin țară.
Există tentacule care stabilesc la un moment dat cine are cele mai multe șanse. Vezi cazul Geoană. Pentru mine e o situație hilară. Acum se încearcă aducerea lui de alt grup. Nu va fi președintele României pentru că nu putem uita apelativul lui Iliescu: prostănacul.
Nu cred în povești cu Koveși, nici în povestea cu Ciucă. Ideea este foarte simplă. În acest moment, asta e singura țesătură. Ei spun: eu nu îmi doresc, dar dacă partidul …”, a declarat Florin Călinescu, la Realitatea PLUS.
Florin Călinescu, despre prezența la vot a românilor
Pe de altă parte, îndrăgitul actor declara în urmă cu ceva vreme că este inadmisibil ca anumite persoane să nu meargă la vot, dar să își dea cu părerea continuu despre anumite aspecte politice fără a avea cunoștințe în acest sens.
„O să vedeţi, dacă lucrurile continuă tot aşa, în 2024 o să fie prezenţă la vot 10%. De ce? Pentru că pe aceştia primarii din comune îi scot cu forţa la vot. <<Dacă nu vii, taxa, cimitirul, clopotul, ajutorul social>>. Şi ăştia se duc. Ceilalţi 70% sunt belferi. Sunt şmecheri. Aş introduce fără doar şi poate votul obligatoriu într-o ţară ca România, pentru că nu e admisibil să-ţi dai cu părerea despre diverse domenii – cu prezervativ, fără prezervativ, cu vaccin, fără vaccin – şi tu să nu-ţi arăţi faţa de cetăţean o dată la patru ani măcar.
Atunci nu mai ai dreptul moral să-mi vorbeşti despre pensii, despre educaţie, despre sănătate dacă tu eşti martor la o crimă. Ori ajuţi societatea, ori te duci sus, pe munte, şi te faci pustnic”, declara Florin Călinescu.