O decizie recentă a Curţii Constituţionale pune punct unui şir de procese care au avut ca obiect obţinerea unor drepturi salariale suplimentare. Ca temei în susţinerea acţiunilor în instanţă au fost aduse şi o serie de prevederi cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Decizia (mai exact deciziile, deoarece sunt patru) Curţii Constituţionale referitoare la prevederile OUG nr. 137/2000 a fost că ele su
O decizie recentă a Curţii Constituţionale pune punct unui şir de procese care au avut ca obiect obţinerea unor drepturi salariale suplimentare.
Ca temei în susţinerea acţiunilor în instanţă au fost aduse şi o serie de prevederi cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Decizia (mai exact deciziile, deoarece sunt patru) Curţii Constituţionale referitoare la prevederile OUG nr. 137/2000 a fost că ele sunt neconstituţionale. Astfel, Curtea „constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerånd că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În motivarea deciziei, Curtea a susţinut că, în temeiul articolelor de lege contestate, „instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile supuse judecăţii“.
Pentru a se înţelege mai bine contextul în care a fost dată această decizie mai trebuie menţionat faptul că în unele din procesele intentate în instanţă se solicita, spre exemplu, acordarea de drepturi salariale şi altor categorii profesionale decåt cele enumerate în OG nr. 10/2007. Altfel spus, se urmărea extinderea aplicabilităţii legii, prin referire la prevederile OG 137/2000 care stipulează: „Art. 2(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.(1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare“. Mai departe acelaşi act normativ precizează: „Art. 27(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.“ Deciziile Curţii constituţionale au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008. Conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:
„Art. 31 (3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.“
Care sunt consecinţele acestor decizii de neconstituţionalitate?
Sunt destul de importante, iar una din ele, şi cea mai evidentă, este menţinerea situaţiei de discriminare între indivizi, în situaţia în care discriminarea este instituită printr-o lege sau ordonanţă. Practic, nu mai există posibilitatea de a stopa acest tip de discriminare prin intermediul instanţei de judecată. Singura în măsură să decidă în acest sens rămåne Curtea Constituţională.
Ce se întåmplă însă cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD)? Conform OG nr. 137/2000, acesta are rolul de a preveni, media, investiga, constata şi sancţiona faptele de discriminare. Mai puţin cele care au ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar (o astfel de limitare a activităţii CNCD a fost introdusă în iunie 2008, prin OUG nr. 75/2008). Astfel că, tocmai în domeniul în care discriminarea este la ea acasă (drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar), CNCD nu are putinţa de a interveni.
Totuşi, se pare că CNCD poate interveni acolo unde alte acte normative cuprind prevederi discriminatorii. Concret, însă, ce ar putea face? Mai nimic! CNCD nu a reuşit pånă acum (şi ne întrebăm cum ar putea să o facă) să stopeze aplicarea discriminatorie a unor prevederi legale. Să luăm ca exemplu modalitatea de aplicare a scutirii de impozitul pe venit a persoanelor care realizează venituri din activitatea de programare. Conform normelor de aplicare a prevederilor art. 56 alin(4) lit.(l) din Codul fiscal, scutirea operează doar în cazul în care pe diplomele angajaţilor sunt trecute anumite specializări. Denumirea acestor specializări este, în mod evident, tributară modului în care instituţiile de învăţămånt superior îşi organizează activitatea. Astfel că denumirile acestor specializări s-au tot schimbat în timp, fără ca asta să însemne că au existat şi diferenţe semnificative în pregătirea absolvenţilor.
Nu este de mirare că s-au ales denumirile specializărilor existente în curricula universităţilor în momentul în care normele legale erau emise. Iar ele favorizează, fără niciun dubiu, anumite generaţii de absolvenţi. La o analiză mai atentă, s-a constatat că generaţiile mai vechi, care absolviseră aceeaşi unitate învăţămånt superior parcurgånd aceeaşi curriculă (sau în orice caz una destul de asemănătoare) erau excluse de la scutirea de impozit pentru simplul motiv că pe diploma lor nu scria exact denumirea specializării aşa cum o stabilise legiuitorul.
Cele de mai sus reprezintă un exemplu posibil de discriminare. Întrebarea este: cine şi cum ar putea interveni în investigarea şi, după caz, înlăturarea efectelor discriminării?
În primul rånd, nu există o procedură de verificare a actelor normative de ordin inferior din punctul de vedere al unor posibile prevederi discriminatorii. Amintim aici că verificarea de neconstituţionalitate se face doar pentru legi şi ordonanţe, mergåndu-se pe prezumţia (falsă, de altfel) că dacă legea este constituţională şi aplicarea ei va fi la fel. În al doilea rånd, presupunånd că legea este constituţională dar că normele de aplicare încalcă principiile constituţionale, singura modalitate de a le anula pe acestea din urmă este printr-o decizie de nelegalitate, obţinută în instanţă. CNCD sau Avocatul Poporului sunt, în astfel de cazuri, simpli spectatori.
«Denumirile specializărilor existente în curricula universităţilor în momentul în care normele legale erau emise favorizează, fără niciun dubiu, anumite generaţii de absolvenţi.»
FALSA PREZUMŢIE
Verificarea de neconstituţionalitate se face doar pentru legi şi ordonanţe, mergåndu-se pe prezumţia (falsă, de altfel) că dacă legea este constituţională şi aplicarea ei va fi la fel
PARADOX
Tocmai în domeniul în care discriminarea este la ea acasă – drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar -, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are putinţa de a interveni
Una dintre consecinţele deciziilor de neconstituţionalitate adoptate recent este că discriminarea între indivizi legată de drepturile salariale suplimentare nu se va mai tranşa în instanţa de judecată, singura în măsură să decidă în acest sens rămånånd Curtea Constituţională