Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, este „total împotriva” unor candidaturi comune PNL-PSD la viitoarele alegeri.
„Exclud candidaturi comune, lucruri de acest tip. Sunt total împotriva acestor lucruri. Fiecare partid trebuie să-şi gestioneze lucrurile proprii”, a declarat recent social-democratul.
De altfel, el a precizat că, în timp ce PSD își menţine același procent în sondajele de opinie, PNL a înregistrat o creștere semnificativă în preferințele alegătorilor, ajungând de la 17%/19% la peste 20% în sondajele de opinie.
De aceea, „PNL rămâne adversar politic al PSD”.
Întrebat cine crede că este câştigător în coaliţia de guvernare, Sorin Grindeanu a răspuns: „Dacă ar fi în scaunul ăsta un politician din ăla veritabil, v-ar spune: poporul român, România.”
Sorin Grindeanu îl vreau pe Mircea Geoană președinte în locul lui Klaus Iohannis
Întrebat apoi cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024, Sorin Grindeanu a spus că există câţiva social-democrați care au un „profil de candidat”, dându-i exemplu pe Marcel Ciolacu şi pe Alexandru Rafila.
Totodată, acesta a spus ferm că Mircea Geoană „ar fi un candidat redutabil” la alegerile prezidențiale, subliniind că este nevoie de o „discuţie serioasă” în PSD dacă acesta poate candida cu susţinerea partidului politic, relatează Digi24.
De aceeași părere este și analistul politic Cristian Pârvulescu, care a vorbit recent despre alegerile prezidențiale din 2024.
PSD are șanse mari să câștige alegerile prezidențiale din 2024
Cristian Pârvulescu a spus recent că PSD „are şanse mai mari (n.r. la alegerile prezidențiale din 2024) decât în alegerile anterioare, pentru că nu are un contracandidat puternic”.
„În 2024, PSD are o şansă mult mai importantă decât a avut-o vreodată, tocmai datorită acestei coaliţii. Doar un candidat bine potenţat al PNL sau USR ar putea să aibă efect”, a declarat miercuri analistul politic, arătând că depinde totul şi de războiul din Ucraina şi de situaţia securității din regiunea noastră.
El a afirmat ferm că prezidenţiabilul ar putea fi Marcel Ciolacu sau o altă personalitate din afara PSD-ul, dar care are legătură cu partidul respectiv, precum Mircea Geoană.
Moment de cumpănă pentru PNL
Pe de altă parte, Stelian Tănase consideră că PNL trece printr-un moment de cumpănă. Acesta a atras atenția că liberalii sunt dezbinați, iar din toată această ecuație va câștiga PSD.
„PNL se duce spre alegerile din 2024 dezbinat. Sunt două partide liberale, plus alte grupări care pretind tendinţe sau idei liberale – nu dau numele partidului ca să politizez prea tare – şi cred că asta duce la catastrofă.
Veţi pierde alegerile dacă nu vă veţi unifica. V-aţi unit – ca să nu zic v-aţi înhăitat – cu PSD, care este o alianţă toxică, cu un foarte subţire alibi că e continuitate, soliditate, coeziune.
Nu, este oportunism şi este un calcul greşit, nerealist, ca toate exemplele istorice şi pot să vă mai dau câteva din istoria liberalilor şi această coabitare sau cum vreţi să-i spuneţi va produce eşec”, a susținut cunoscutul politolog.