Ion Cristoiu: BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu. Un joc mizerabil împotriva suveraniștilor

Gazetarul Ion Cristoiu a comentat duminică seara, pe TikTok, decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a respinge candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Potrivit acestuia, hotărârea face parte dintr-un scenariu gândit în două etape, menit să epuizeze energia susținătorilor suveraniști și să genereze agitație în rândurile acestui electorat.

Cristoiu a explicat că respingerea candidaturii a fost așteptată și face parte dintr-un joc mai mare, având în vedere că, la BEC, în contextul în care membrii săi nu vor mai face parte din instituție după alegeri, este greu de crezut că judecătorii Curții Constituționale (CCR) vor accepta o eventuală revizuire a deciziei.

„Așa cum am prevăzut, BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu. Este, de fapt, practic, respingerea candidaturii, pentru că, în condițiile în care chiar BEC și-a permis să respingă, este greu de crezut că judecătorii CCR o vor accepta.

Din simplul motiv că, dacă la BEC, alcătuit, mă rog, și din persoane care, după ce se termină alegerile, nu mai sunt la BEC și, cu toate acestea, ele și-au permis să respingă candidatura, înseamnă că li s-au dat garanții serioase.

Nu știu, se întâmplă nu de către susținătorii lui Călin Georgescu, garanții serioase că vor avea succese în viață cei care sunt acolo”, a declarat Ion Cristoiu.

@ioncristoiu♬ sunet original – ioncristoiu

În opinia sa, scenariul respingerii a fost gândit pentru a produce o reacție din partea electoratului suveranist. Cristoiu subliniază faptul că, în cazul în care BEC ar fi validat candidatura, acest lucru ar fi complicat mult mai mult situația la CCR.

„E greu de presupus că CCR va lua o altă decizie. Dacă BEC ar fi validat candidatura, probabil că pentru CCR ar fi fost un pic mai greu.

S-a apelat la acest scenariu în două etape și pentru ca susținătorii lui Călin Georgescu să se consume acum și, probabil, să și înceapă o agitație în rândurile suveraniștilor”, a adăugat Ion Cristoiu.

ion cristoiu
Ion Cristoiu / SURSA FOTO: Capital

Călin Georgescu a fost exclus din cursa prezidențială. Cine îi ia locul?

După ce Călin Georgescu a fost exclus din cursa prezidențială, se pune întrebarea cine va încerca să-i ia locul și care va fi reacția electoratului suveranist.

Potrivit lui Ion Cristoiu, această categorie de votanți va rămâne greu de mobilizat în jurul unui alt candidat, iar forțele politice din zona suveranistă nu par să aibă un alt reprezentant capabil să preia acest rol.

„Cine îi ia locul? Călin Georgescu nu va candida și, probabil, că mulți dintre dumneavoastră, suveraniști, vă gândiți cine îi ia locul. După părerea mea, din partea AUR și Partidul Oamenilor Tineri nu are cine să ia locul”, a afirmat Ion Cristoiu.

Gazetarul consideră că, de fapt, nu ar fi o idee bună ca un alt candidat să preia locul lui Georgescu, deoarece o astfel de mișcare ar risca să slăbească și mai mult forțele suveraniste.

În acest context, Cristoiu a mai subliniat faptul că este important ca susținătorii suveraniști să își păstreze energia și nemulțumirea, fără a se lăsa distruși de acest proces electoral.

Alegerea de a nu desemna un alt candidat ar putea, în viziunea sa, să fie o opțiune mai înțeleaptă pentru a conserva resursele politice ale acestui grup și pentru a evita o pierdere suplimentară în fața sistemului.

„Cine îi va lua locul va accepta, în primul rând, că nu va câștiga alegerile. Dacă va lua locul George Simion, orice altă persoană, nimeni nu poate să-l înlocuiască în acest electorat, suveranist și nu numai, pe Călin Georgescu.

Deci, cine îi va lua locul va pierde și vor pierde și forțele suveraniste. Bine ar fi să nu candideze nimeni, pentru ca forțele suveraniste să-și păstreze, cum să zic, un capital electoral, un capital de nemulțumire. Dacă vor candida și va pierde sigur, atunci și forțele suveraniste se vor desumfla”, a concluzionat Ion Cristoiu.