Autorităţile de reglementare din Marea Britanie au sfătuit persoanele cu antecedente „semnificative” de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 după ce două persoane au prezentat reacţii adverse marţi, a informat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), potrivit DPA, citat de CNN.
Într-o declaraţie, Powis a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard.
„Aşa cum se obişnuieşte în cazul noilor vaccinuri, MHRA a recomandat ca măsură de precauţie ca persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu primească vaccinul, după ce două astfel de persoane au răspuns negativ ieri”, a precizat el, adăugând că în prezent aceste două persoane „se recuperează bine”.
Persoanele care au primit vaccinul sunt monitorizate
MHRA continuă să monitorizeze persoanele care au primit vaccinul, care s-a dovedit a fi extrem de eficient în prevenirea COVID-19, boala respiratorie asociată noului coronavirus.
Asistentele şi medicii din Marea Britanie au început marţi administrarea vaccinului dezvoltat de compania farmaceutică germană BioNTech şi de partenerul său american Pfizer. Rezidenţii din centrele de asistenţă, precum şi îngrijitorii lor sunt primii care beneficiază de acest vaccin, ce se administrează în două doze, la interval de 21 de zile.
Vaccinul, care s-a dovedit că oferă o protecţie de 95% împotriva virusului timp de patru săptămâni după administrarea primei doze este totodată primul care utilizează tehnologia ARN mesager (ARNm) autorizat de un organism de reglementare.
Acest vaccin se bazează pe codul genetic al virusului SARS-CoV-2 pentru a „antrena” sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi împotriva lui.
Restricții și măsuri severe de transport și stocare
Vaccinul Pfizer-BioNTec implică însă restricţii şi măsuri severe de transport şi stocare. Spre deosebire de omologii săi de la compania americană Moderna şi Oxford / AstraZeneca, acest vaccin este însoţit de specificaţii stricte în ceea ce priveşte depozitarea şi transportul.
Conform AFP, comitetul pentru vaccinuri al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) se întruneşte joi pentru a analiza cererea BioNTech / Pfizer de aprobare a vaccinului său anti-coronavirus.