Conform art. 11 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, legea stabilește condiții clare în care o persoană scapă de răspunderea contravențională. Aceste prevederi sunt denumite „cauze justificative” și elimină nu doar sancțiunea contravențională, ci și caracterul de contravenție al faptei. Astfel, în aceste situații, persoanele implicate nu pot primi amendă, fiind exonerate complet de răspundere.
Legea identifică nouă cauze care exclud răspunderea contravențională
Legea identifică nouă cauze care exclud răspunderea contravențională:
- legitima apărare,
- starea de necesitate,
- constrângerea fizică sau morală,
- cazul fortuit,
- iresponsabilitatea,
- beția involuntară completă,
- eroarea de fapt,
- infirmitatea
- răspunderea specifică minorilor.
Aceste cauze justificative sunt detaliate în legislația penală, cu excepția infirmității, care este specifică doar dreptului contravențional, informează cei de la legalbadger.org.
Legitima apărare și starea de necesitate
Legitima apărare intervine atunci când o persoană comite o faptă pentru a respinge un atac direct, imediat și nejustificat îndreptat împotriva sa sau a altcuiva.
Starea de necesitate implică salvarea unui interes legitim de la un pericol iminent care nu putea fi înlăturat prin alte mijloace.
Aceste situații permit săvârșirea unor fapte care, în mod normal, ar fi considerate contravenții, fără a atrage sancțiuni.
Infirmitatea – o cauză distinctă
Infirmitatea reprezintă o situație unică în dreptul contravențional, fiind reglementată exclusiv în acest domeniu juridic.
Infirmitatea, ca justificare legală, are trăsături unice față de celelalte cauze din art. 11, fiind specifică doar dreptului contravențional și neavând echivalent în dreptul penal.
Conform legii, exonerarea se aplică doar dacă există o legătură cauzală directă și necesară între starea de infirmitate a contravenientului și fapta comisă. Astfel, persoana trebuie să dovedească această legătură pentru a beneficia de înlăturarea răspunderii contravenționale.
Instanțele au adoptat o abordare restrictivă privind infirmitatea ca justificare. Un exemplu notabil este cazul unei persoane cu handicap fizic care a parcat ilegal, invocând necesitatea de a fi aproape de o farmacie pentru a cumpăra medicamente. Decizia instanței a stabilit că simpla existență a infirmității nu este suficientă pentru a înlătura răspunderea, fiind necesară o legătură cauzală clară între această stare și fapta comisă.
În doctrină, se subliniază dificultatea delimitării infirmității ca justificare autonomă, fără a se suprapune cu alte cauze precum constrângerea fizică, iresponsabilitatea sau starea de necesitate. Această suprapunere ridică întrebări despre relevanța reglementării separate a infirmității în dreptul contravențional.
Răspunderea contravențională a minorilor
În ceea ce privește minorii, art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 prevede că cei sub 14 ani nu pot fi trași la răspundere contravențională. Această dispoziție se bazează pe prezumția absolută de lipsă de discernământ.
În cazul minorilor între 14 și 18 ani, răspunderea există, dar sancțiunile sunt reduse, iar amenzile aplicabile sunt la jumătate din limitele stabilite pentru adulți.
Literatura de specialitate în domeniul penal subliniază necesitatea de a revizui pragul de vârstă pentru răspunderea minorilor, având în vedere studiile care arată o creștere a faptelor antisociale comise de minori, corelată cu o dezvoltare intelectuală mai rapidă. Astfel, prezumția absolută de lipsă de discernământ pentru minorii sub 14 ani devine, în anumite cazuri, o ficțiune juridică.
Pentru minorii cu vârste între 14 și 18 ani, legislația prevede un regim sancționator redus, cu amenzi limitate la jumătate față de cele aplicabile adulților.
De asemenea, art. 11 alin. (4) interzice prestarea de activități în folosul comunității de către minorii sub 16 ani.
Această măsură este aliniată legislației muncii și normelor privind protecția drepturilor copilului, oferind o protecție suplimentară acestora.
Rolul instanței în evaluarea cauzelor justificative
Toate cauzele justificative menționate în legislație trebuie constatate de instanța de judecată. Judecătorii analizează circumstanțele fiecărui caz pentru a decide dacă exonerarea este aplicabilă. Această procedură asigură aplicarea corectă și echitabilă a legii contravenționale în România.
