„Încă de la început, filosofia CGS România a fost de a identifica și angaja persoane cu potențial, în care să investim constant pentru a le menține în companie și a promova din rândul acestora. Din punctul nostru de vedere, angajații noștri sunt forțe motrice și suntem deschiși ideilor și abordărilor noi cu care ei vin către echipele de management”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.
Unde se află centrele CGS România
În acest moment, CGS România operează pe piața locală șapte centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea Ciuc, Galați și Constanța în cadrul cărora activează cca. 4.000 de angajați. Dintre aceștia, cca. 52% sunt femei, în timp ce media de vârstă a echipei CGS este de numai 24- 25 de ani. De asemenea, aproximativ 95% dintre angajații companiei sunt absolvenți sau studenți ai unor instituții de învățământ superior.
“Motto-ul companiei este ‘Friends working together’, iar acesta definește atât mediul de lucru local, cât și atitudinea colegilor din toate centrele noastre. În plus, tocmai pentru că atmosfera de lucru este una deschisă, noi oferim posibilitatea oricărui angajat de a evolua, de a-și spune părerea, de a face un pas în față. Este însă foarte important ca orice coleg, indiferent de poziție, să știe că este încurajat să ridice mâna și să vină cu idei noi care îl pot ajuta în evoluția sa în companie”, a mai spus Vladimir Sterescu.
Ce trebuie să aibă candidații
Când vine vorba despre principalele aptitudini pe care trebuie să le aibă candidații la o poziție în cadrul CGS România, reprezentantul companiei subliniază că nu sunt importante cunoștințele aprofundate într-un anumit domeniu, cât spiritul proactiv și firea comunicativă, flexibilă, deschisă la nou. Cunoștințele de operare a calculatorului sunt necesare, pentru că orice job în CGS se desfășoară prin intermediul acestuia. Amabilitatea este, de asemenea, foarte importantă, așadar people skills joacă un rol esențial în procesul de recrutare.
Începând cu training-urile dedicate celor aflați pe pozitii de entry-level și terminând cu programele de mentorship pentru angajații care doresc să se dezvolte și să promoveze, CGS oferă permanent oportunități de învățare. Fiecare membru al echipei are șansa de a beneficia de pregătire continuă oferită atât de trainerii interni, cât și de managerii și team leaderii direcți. Astfel, persoanele care își dezvoltă anumite competențe și care dau dovadă de abilități clare au șansa de a fi promovați.
Sesiuni de pregătire pentru toți angajații
“Cel mai important aspect este însă că CGS Romania susține performanța și implicarea într-un mediu atractiv de lucru și oferă sesiuni intensive de pregătire și training pentru toți angajații.
Astfel, o persoană aflată, spre exemplu, pe un nivel entry-level care își demonstrează aptitudinile pentru o poziție de Customer Service Representative are mari șanse de a promova, iar apoi poate deveni Team Leader, Quality Assurance Specialist sau Trainer. Acest lucru se întâmplă frecvent în cadul companiei”, a afirmat reprezentantul CGS România.
Pentru a evolua în interiorul companiei, angajații trebuie să aibe curajul de a aplica pentru pozițiile deschise, pe segmente precum Operațional, IT, HR, Training și Management.
“90% dintre angajații noștri care ocupă funcții de specialist, middle sau senior management au promovat din interiorul companiei și au avut șansa de a se dezvolta în timp pe domeniul pe care l-au ales, cu ajutorul colegilor și a training-urilor oferite. În plus, toţi directorii CGS sunt tineri veniţi pe poziții de entry-level şi acum conduc chiar și peste 1.000 de oameni din noile funcții”, a mai adăugat Vladimir Sterescu.
Rată de retenție a personalului peste media pieței
Conform reprezentantului companiei, un alt lucru care confirmă faptul că CGS România este un angajator dezirabil, este și rata de retenție a angajaților. Astfel, deși activează pe o piață în care rotația personalului este foarte ridicată, CGS România a marcat în 2019 o creștere a succesului în a păstra angajații în cadrul companiei. De altfel, în acest moment CGS România se situează peste media pieței de outsourcing în ceea ce privește acest aspect, cu o rată de retenție de cca. 63%.
Despre CGS România
Compania americană CGS (Computer Generated Solutions) este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business process outsourcing din lume, prezentă încă din anul 2006, pe piața din România. Compania furnizează, pe plan local, servicii în 18 limbi străine, având 7 centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați.
Cei cca. 4.000 de angajați ai CGS România interacționează zilnic cu clienți din România, Germania, Marea Britanie, Spania și alte țări europene, precum și din Statele Unite ale Americii sau Canada. Principalele servicii oferite de către CGS România sunt customer care, suport tehnic, helpdesk, telesales și alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicațiilor, IT, bănci, asigurări și retail.
CGS (Computer Generated Solutions) este listată în primele 15 cele mai bune companii din acest domeniu din lume.