Asigurările RCA din România sunt mult mai scumpe comparativ cu cele din Germania sau Marea Britanie raportate la salariul minim pe economie. Tinerii plătesc pentru polița RCA de aproape 5 ori mai mult decât persoanele mature în România, comparativ cu nemții care dau de 3 ori mai mult sau de britanici, care plătesc aproape de 2 ori în plus, conform unei analize publicate de Andreea Paul (Vass).
Pornim de la o analiză despre ASF, raiul rudelor USL și al salariilor complet aiuritoare, plătite din banii românilor pentru că jecmănirea lor este posibilă. Azi vă dau exemplul costurilor polițelor de asigurare auto. Iată concluziile simple:
1. Asigurările RCA, domeniu care se află în directa subordine a ASF, nu sunt transparente.
2. Nu este cunoscută formula de calcul care duce la diferențele enorme între asigurarea pentru un tânăr și cea pentru o persoană cu vârsta de peste 30 de ani și se ajunge la anomalii în prețuri și riscuri de fraudă.
3. Nu este publică valoarea de bază de la care pornește o poliță de asigurare și nici care sunt costurile care se adaugă apoi.
I. Normele de aplicare pentru polița de asigurare obligatorie auto RCA sunt diferite în statele europene. Nu există o legislație europeană care să asigure un cadru unitar. Fiecare companie impune propriile norme și valori de aplicare într-un cadru național de reguli și de supraveghere.
Sistemul din România nu dispune însă de norme clare de diferențiere a conducătorilor auto și de stabilire a costurilor asigurărilor. În țările vestice sunt criterii mai multe și mai clare. Iau spre comparație două țări etalon ca dezvoltare a sistemelor financiare: Marea Britanie și Germania.
§ În România nu este nevoie nici măcar de carnet pentru a întocmi o poliță de răspundere civilă auto. În țările vestice este necesară înregistrarea tuturor șoferilor care vor conduce mașina asigurată.
§ În România nu este luată în considerare vechimea în trafic; vârsta este elementul de bază care determină diferența între un șofer experimentat și unul începător.
Pentru a asigura echitatea pentru cetățeni este necesară o legislație mai bună și mai transparentă în acest domeniu. ASF este responsabilă în mod direct de sectorul asigurărilor. Un control mai riguros este necesar pentru a garanta coerența în acest domeniu.
II. Diferențele sunt mari când vine vorba despre raportarea asigurătorilor la vârsta tinerilor, care ne dezavantajează grav pe noi, românii. Concret, vârsta până la care se presupune că un tânăr prezintă un risc mai mare în trafic este de 23 de ani în Marea Britanie și de 25 în Germania. În România, această vârstă este stabilită la 30 de ani.
Sumele care trebuie scoase din buzunar sunt diferite. Pentru a putea compara costurile polițelor din diferite state ale Uniunii Europene am calculat valorile medii ale polițelor de asigurare (vezi Tabel 1). Trei observații se desprind aici:
§ În toate țările analizate tinerii plătesc mai mult pentru asigurările auto.
§ În România, suma plătită de tineri este mult mai mare față de restul statelor analizate. Dacă în Germania sau Marea Britanie un tânăr plătește cel mult de 3 ori mai mult decât un adult pentru o poliță RCA, în România diferența este de 5 ori mai mare.
§ La stabilirea costurilor polițelor de asigurare nu este luată în considerare experiența șoferilor, adică perioada cuprinsă între momentul dobândirii carnetului de conducere și cel în care se întocmește asigurarea. Asta înseamnă, ipotetic, că o persoană care are 31 de ani și un carnet eliberat cu o zi în urmă va plăti considerabil mai puțin decât o persoană care are aproximativ 12 ani de experiență la volan și 30 de ani. În celelalte țări se iau și aceste elemente în calcul în momentul în care se întocmește polița de asigurare.
III. În România, în calculul prețului pentru asigurarea RCA nu avem o baza clară de raportare:
§ Se iau în considerare mai multe elemente, esențială fiind vârsta conducătorului auto, cu ponderea cea mai mare, conform răspunsurilor oferite de companiile de asigurări. Un procentaj exact nu am primit, pe considerentul că aceste valori sunt actualizate constant în funcție de piață.
§ Experiența la volan, cum am arătat mai sus, nu e luată în calcul. Contează în schimb alte elemente, precum: sexul persoanei care conduce mașina, localitatea în care a fost asigurată mașina, capacitatea cilindrică a mașinii sau istoricul daunelor persoanei pe a cărui nume a fost întocmită asigurarea. Diferența este însă uriașă între prețul pe care îl are de plătit un șofer din București sau unul din Sibiu de pildă, pentru același tip de mașină (vezi Tabelul 2). Companiile de asigurări nu ne spun însă de unde provine această diferență mare de preț.
§ Polițele de asigurare sunt mult mai ieftine pentru persoanele care au ieșit la pensie sau pentru persoanele cu dizabilități. Aceste avantaje alimentează tentația de a frauda sistemul.
§ Spuneam mai sus că o persoană care nu are un carnet de conducere poate să facă o asigurare în nume propriu, deși nu are cum să răspundă pentru daunele care se produc în urma unui accident. În acest mod se poate frauda foarte ușor sistemul, pentru că asigurările nu sunt întocmite în nume propriu pentru fiecare șofer în parte. Multe mașini conduse de tineri sunt asigurate pe numele unor persoane apropiate mature sau care beneficiază de reduceri suplimentare dacă au un certificat de invaliditate sau un cupon de pensie. Așadar, nu este necesară înregistrarea, pe polița de asigurare, a tuturor persoanelor care vor conduce mașina.
În Germania, fiecărui model auto care este liber să circule pe stradă îi este asigurată o clasă. Pentru calcularea valorii asigurării se iau în calcul factori precum: frecvența furturilor pentru respectivul tip de mașină, frecvența implicării în accidente rutiere. În Marea Britanie se merge și mai departe, se specifică dacă mașina este prevăzută cu sisteme de alarmă și locul unde este ținută zilnic, în mod normal. Această bază de date este actualizată anual.
Concluzia: nu există o legislație clară de aplicare a normelor asigurarilor auto, fiecare societate privată este liberă să impună prețurile și regulile după bunul plac, iar responsabilii din ASF încasează salarii grase din comisioanele pieței incoerent reglementate. Românii plătesc. Pentru a asigura coerența este necesar un sistem de reguli de bază, clare și transparente. Aceste norme nu trebuie să fie complicate sau inventate în bunul stil românesc, ci se pot prelua din buna practică europeană și adaptată pentru piața din România. Condiția este să avem profesioniști responsabili, numiți la ASF, de Parlament.