Investitorii mai tineri sunt de două ori mai predispuși decât generația părinților lor să-și mărească alocarea în active lichide în ultimele șase luni, cum ar fi conturile de economii, potrivit datelor din cel mai recent sondaj Retail Investor Beat (RIB) al platformei de tranzacționare și investiții eToro.
Investitorii tineri preferă cash. În studiul realizat pe 10.000 de investitori individuali din 13 țări, 65% dintre respondenții cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au declarat că și-au majorat alocarea de numerar din portofoliile lor în a doua jumătate a anului 2023, față de doar 32% dintre cei cu vârste de peste 55 de ani. Procente similare sunt observate și în cazul investitorilor români. Această tendință, care contrazice viziunea tradițională conform căreia investitorii mai în vârstă favorizează lichiditățile pe măsură ce se apropie de pensie, poate fi explicată prin motivele oferite de investitori.
Creșterea disponibilităților de cash, mai ușoară decât investiția în alte active
Atunci când investitorii au fost întrebați care sunt principalele motivații pentru a investi mai multe fonduri în active lichide, „accesul ușor” a fost cel mai citat motiv la grupa de vârstă tânără (21%), răspuns care a coborât pe locul al treilea în rândul persoanelor de peste 55 de ani, ale căror motive cele mai frecvente au fost garanția unor randamente puternice (23%) și dorința de a reduce riscul (23%). De asemenea, o proporție mai mare de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani decât de persoane cu vârste de peste 55 de ani (13% față de 9%) au declarat că, în contextul actual, dau prioritate numerarului în detrimentul investițiilor.
Pentru o parte dintre tinerii investitori români (21%), creșterea disponibilităților de cash pare să fie mai ușoară decât investiția în alte active, deoarece nu trebuie să le monitorizeze, în timp ce 17% au invocat teama de volatilitate sau de performanțe slabe pe piețe, iar 16% dintre respondenții cu vârsta sub 35 de ani au menționat reducerea riscului sau nevoia de acces mai ușor la bani. Între timp, investitorii români mai în vârstă (peste 55 de ani) acumulează numerar pentru a reduce riscul (28%) sau pentru că ratele ridicate ale dobânzilor generează randamente puternice garantate (24%).
„În mod tradițional, investitorii mai tineri au adoptat o strategie de investiții cu un risc mai mare, deoarece au la dispoziție zeci de ani pentru a rezista volatilității și a compune randamentele, în timp ce investitorii mai în vârstă au redus de obicei riscul pe măsură ce se apropiau de pensie. Cu toate acestea, creșterea costurilor ipotecare, a chiriilor și a facturilor, care au un impact mai mare asupra generației tinere, au contribuit la răsturnarea datelor demografice tipice de risc. Cea mai tânără cohortă de investitori simte în mod clar că are nevoie de un acces ușor la banii lor, în timp ce continuă să facă față costurilor de trai mai mari”, a declarat Ben Laidler, strategul eToro Global Markets.
Investitorii au fost întrebați cum își folosesc sau intenționează să își folosească banii
În cadrul studiului, investitorii au fost întrebați, de asemenea, cum își folosesc sau intenționează să își folosească banii. Puțin sub o treime (29%) din grupul de investitori mai tineri au declarat că vor acoperi costurile mai mari ale gospodăriei, cum ar fi facturile de energie și alimentele, în comparație cu 25% dintre investitorii mai în vârstă. Mai mult decât atât, 17% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au menționat plata unor rate mai mari la creditele ipotecare sau la chirii, în timp ce doar 6% dintre cei peste 55 de ani au menționat aceste lucruri. În același timp, un număr semnificativ de investitori mai tineri (19%) au declarat că trebuie să dețină mai mulți bani în numerar deoarece încearcă să cumpere o locuință.
Investitorii români sunt oarecum diferiți. Cei mai mulți dintre investitorii tineri (40%), dar și dintre cei mai vârstnici (48%) au profitat de ratele ridicate ale dobânzilor, în timp ce 37% dintre tineri și 44% dintre vârstnici se pregătesc să reinvestească.
Incertitudinea este în creștere
Cum incertitudinea este în creștere, următorul pas important este să ai un fond de urgență. În acest scop economisesc 26% dintre tineri și 32% dintre vârstnici. Creșterea costurilor gospodăriei determină 26% dintre tineri și 24% dintre vârstnici să își folosească numerarul. Interesant este faptul că cel mai mare procent de investitori care sunt în curs de achiziționare a unei locuințe sunt cei de peste 55 de ani și cei cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (16%), urmați de cei sub 35 de ani (14%) și de cei cu vârste cuprinse între 45 și 54 de ani (11%). Acest lucru ar putea fi rezultatul deciziei Guvernului României de a majora TVA-ul la tranzacțiile imobiliare la începutul anului 2024, ceea ce a făcut ca mulți oameni să se grăbească să cumpere proprietăți cu TVA mai mic anul trecut.
„Investitorii români profită de dobânzile ridicate și își fac planuri pentru un viitor incert. De asemenea, se pregătesc pentru oportunitățile care pot apărea pe piețe. Mulți investitori au menținut alocări ridicate pentru acțiunile tehnologice și activele cripto, care au fost cele mai performante din 2023. Marea întrebare pentru 2024 este dacă investitorii mai tineri își vor crește expunerea la bursă pe măsură ce inflația scade în continuare și băncile centrale reduc ratele dobânzilor”, a declarat Bogdan Maioreanu, analist eToro pentru piața din România.
Întrebările referitoare la alocarea de cash au fost adresate doar acelor investitori care dețin active în numerar în portofoliu (67%), aceasta fiind cea mai deținută clasă de active la nivel global, urmată de acțiunile naționale (51%), obligațiunile naționale și acțiunile străine (ambele 34%). Aproape 69% dintre investitorii români au numerar în portofoliu, urmați de valute (58%), cripto (51%), acțiuni naționale (45%), acțiuni străine (37%) și obligațiuni naționale (36%).