Klaus Iohannis avea două obligații, spune Nicușor Dan
Nicușor Dan a declarat că, în opinia sa, Klaus Iohannis avea două mari obligații: să lămurească anularea alegerilor, având în vedere că este șeful statului, și să asigure procesul electoral din luna mai, care este unul extrem de important pentru România. Însă el nu a făcut aceste lucruri, iar acum, aceste obligații îi revin președintelui interimar Ilie Bolojan, spune edilul.
”Klaus Iohannis, în opinia mea pe bună dreptate, a avut un grad de încredere foarte scăzut şi de aici şi presiunea politică pe care partidele izolaţioniste au făcut-o în Parlament şi de aici tot mersul până la demisia sa. Însă eu cred în continuare că el avea două mari obligaţii: să lămurească anularea alegerilor fiind şeful statului, şi nu a făcut-o, da. Astea acum se transferă către Ilie Bolojan. Şi să se asigure că procesul de alegeri din mai, care e foarte important pentru România o să fie unul corect”, a declarat el într-o emisiune televizată.
Întrebat care sunt așteptările sale de la președintele interimar Ilie Bolojan, primarul Capitalei a spus:
”Eu cred că pentru trei luni ăsta este principalul. Pentru că alegerile din mai vor da direcţia României pe următorii cinci ani sau şi mai mult şi atunci e obligatoriu, pe de-o parte, ca oamenii care merg la vot să aibă încredere în acest fenomen democratic, în acest exerciţiu democratic şi pe de altă parte să nu cumva, Doamne fereşte, să fim în situaţia în care să vedem un alt candidat care e favorizat prin metode pe care noi nu le ştim”.
![Nicușor Dan](https://media.capital.ro/wp-content/uploads/2024/12/Nicusor-Dan-23-scaled-e1734374231386-1200x676.jpg)
Cine se află în spatele lui Călin Georgescu
Întrebat dacă Ilie Bolojan este obligat să prezinte dovezile respective, Nicușor Dan a răspuns că anularea alegerilor reprezintă un mare eșec al autorităților. El s-a așteptat ca, de la acel moment până în prezent, aceste instituții să fi adunat informații relevante privind anularea alegerilor.
Edilul a adăugat că, în opinia sa, în spatele lui Călin Georgescu ar fi existat persoane cu resurse financiare care ar fi dorit să destabilizeze România, cu intenția de a readuce țara în perioada anilor ’90. El a sugerat că Rusia, chiar dacă nu a intervenit direct, ar fi putut fi benefică în acest context.
”În speranţa că va găsi ceva în plus faţă de ce ne-a prezentat Klaus Iohannis. (…) Eu tot timpul sunt optimist. Adică e obligaţia…A fost un mare eşec al autorităţilor, aici vorbim de parchete, de Autoritatea Electorală, de ANAF eventual şi mai ales de serviciile secrete, un mare eşec al tuturor acestor instituţii şi eu mă aştept ca ele de atunci până acum să fii lucrat ca măcar să mai dea nişte informaţii pentru acea anulare a alegerilor.
Înclin să cred că în spatele lui Călin Georgescu au fost nişte oameni cu bani, care au vrut să destabilizeze România ca să se întoarcă cumva în anii ’90. Înclin să cred că asta s-a întâmplat. Înclin să cred că Rusia, dacă nu a ajutat, cel puţin s-a bucurat. Dar toate astea trebuie dovedite astfel încât oamenii să fie convinşi că anularea alegerilor a fost o chestiune corectă”, a spus el.
Călin Georgescu, exclus de la prezidențiale?
Recent, Nicușor Dan a discutat despre posibilitatea unei confruntări directe cu Călin Georgescu în cadrul alegerilor din luna mai a acestui an.
Primarul general al Capitalei a fost întrebat dacă informațiile disponibile în spațiul public sunt suficiente pentru ca CCR să decidă excluderea lui Călin Georgescu din cursa pentru președinție.
„E o decizie care aparţine CCR-ului şi nu vreau să mă pronunţ, pentru că e o diferenţă între pe ce s-au anulat şi pe ce poate să anuleze Curtea Constituţională o candidatură. Pentru că s-a anulat pe o suspiciune de interferenţă străină şi pe o suspiciune de favorizare a unui candidat, deci de dezechilibru între candidaţi în procesul electoral şi asta e o chestiune foarte serioasă.
Pe de altă parte, Curtea Constituţională se pronunţă pe compatibilitatea cu Constituţia. În cazul Şoşoacă a spus că prin declaraţiile sale era incompatibilă cu Constituţia. Şi aici urmează o evaluare similară pentru Călin Georgescu”, a declarat el în cadrul emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV.
Întrebat dacă se așteaptă ca Diana Șoșoacă și Călin Georgescu să fie excluși din cursa electorală, Nicușor Dan a declarat că, din punctul său de vedere, CCR ar trebui să fie consecventă și să o elimine pe Diana Șoșoacă. În schimb, în ceea ce-l privește pe Călin Georgescu, primarul a preferat să nu se pronunțe. Mai multe puteți citi aici.