Yoram Sheftel anunta, in urma cu trei saptamani, ca vrea sa negocieze cu autoritatile romane reintoarcerea Ioanei Mariei Vlas in Romania. Privit initial cu scepticism, Sheftel a reusit, in cele din urma, sa demonstreze ca intr-adevar este reprezentantul fostei presedinte a SOV Invest. El a fost contactat de un grup de persoane anonime pentru a negocia cu autoritatile romane predarea Mariei Vlas, conform propriei declaratii. De partea cealalta, conform unor informatii mediatizate, autoritatile au delegat un ofiter al Serviciului Urmariri Penale din IGP pentru a-l contacta pe avocatul Yoram Sheftel. Sunt voci care afirma ca primele discutii cu avocatul Mariei Vlas au fost purtate, in afara tarii, cu fostul sef al Politiei Romane, Virgil Ardeleanu.
Totusi, prezenta avocatului Sheftel in Romania a fost mai degraba un spectacol, decat o etapa din negocierile asteptate de cei care mai spera sa se afle adevarul despre banii de la FNI. Atat Sheftel, cat si Politia si-au declarat interesul de a incepe negocierile. Dar vina pentru esec a fost aruncata dintr-o parte in alta, precum o minge de ping-pong. Sheftel vroia o invitatie scrisa cu antetul Politiei, un document in toata regula. Autoritatile ar fi vrut ca la masa negocierilor sa se aseze fara vreun act oficial eliberat in prealabil. Cel putin asa au sunat declaratiile publice.
Au vrut autoritatile romane sa se aseze, intr-adevar, la masa tratativelor? De ce Yoram Sheftel avea nevoie de un document oficial? Au fost multe speculatii facute pe marginea acestui esec. La plecarea din tara, Sheftel a declarat ca Politia a ocolit tratativele, ca urmare a presiunilor politice lansate din partea celor care se tem de ceea ce va declara oficial Maria Vlas. Ce ar putea sa spuna Vlas, astfel incat sa sperie fortele politice aflate la putere? Ar putea, de exemplu, sa lanseze informatii conform carora anumiti membri ai PSD sau anumite actiuni ale partidului de guvernamant au beneficiat de sponsorizari cu bani de la FNI. Sau ar putea sa dovedeasca legalitatea contractului de fidejusiune incheiat intre SOV Invest si CEC. In cel de-al doilea caz, statul ar deveni bun de plata cu cateva mii de miliarde lei, lucru care ar afecta serios negocierile Guvernului roman cu organismele internationale. Din acest punct de vedere am putea crede ca autoritatile nu sunt dispuse sa riste unele declaratii necontrolate ale Mariei Vlas, o data intoarsa in tara. Ceea ce inseamna ca oficialii de la Bucuresti vor prefera sa negocieze in spatele usilor inchise, pana cand vor sti exact ce are Maria Vlas de declarat in fata instantelor judecatoresti.
Exista insa surse care afirma ca serviciile secrete din Romania n-ar fi straine de ceea ce poate Maria Vlas sa ofere anchetatorilor romani. Cateva argumente justifica aceste informatii care circula in mediile implicate. In primul rand, Politia a declarat ca stie unde se afla Maria Vlas, informatie pe care ar fi putut-o afla ori de la Interpol ori de la Servicul de Informatii Externe (SIE). Cum Interpolul nu a anuntat, pana in prezent, localizarea si intentia de predare a Mariei Vlas, rezulta ca informatiile primite de Politie sunt de la SIE. Aceasta ar explica si de ce nici un oficial al Politiei Romane n-a fost vazut in preajma lui Sheftel, pentru a-l invita la negocieri. Macar pentru a afla care este natura discutiilor care ar fi urmat sa faca obiectul negocierilor. Aceasta nu inseamna neaparat ca s-a renuntat definitiv la legatura cu Sheftel. Nu trebuie uitat ca avocatul israelian astepta de la autoritatile romane un inscris oficial. La ce ar putea sa-i foloseasca? Personal, la nimic. Doar daca, Sheftel nu este un intermediar pentru o terta grupare interesata ca aceasta „tranzactie” sa se incheie. In aceasta situatie este clar ca Politia este depasita si ca negocierile pe plan extern se fac de catre serviciile specializate. Este posibil ca gruparea care l-a contact pe Sheftel si pe care o reprezinta in negocieri, in acest scenariu, sa fie aceeasi cu cea care a ajutat-o pe Maria Vlas sa plece din tara si care mai apoi a pus-o la adapost. Daca asa stau lucrurile, probabil ca Maria Vlas a devenit prea costisitoare, iar acest lucru ar explica dorinta de a o preda autoritatilor romane. La fel de bine poate sa fie vorba despre o grupare care a depistat-o pe Maria Vlas inaintea Interpolului si care vrea ceva la schimb. De ce la schimb? Pentru ca Maria Vlas este, in momentul de fata, o moneda cu care se pot plati polite pe plan politic. De declaratiile Mariei Vlas nu se teme doar puterea actuala, ci si opozitia.
Sheftel a plecat din Romania saptamana trecuta, dar Maria Vlas ramane asul din maneca cu iz de scandal politic in anul electoral.
Sheftel In Romania
Avocatul israelian Yoram Sheftel a starnit valva anuntand ca Ioana Maria Vlas vrea sa se intoarca in Romania si sa spuna ce stie despre banii de la FNI. Sheftel este un personaj celebru si controversat in Israel. El l-a aparat pe Ivan Demianiuk, un rus care a participat la exterminarea evreilor din lagarele poloneze. Avocatul a fost contactat de un grup de persoane anonime pentru a o reprezenta pe Ioana Maria Vlas in negocierile cu autoritatile romane. Yoram Sheftel a plecat din Romania fara sa obtina ceva concret de la autoritatile romane, pe care le suspecteaza ca au fost supuse unor presiuni politice. Cat de tare s-au „balbait” reprezentantii institutiilor vizate de avocat putem constata urmarind pas cu pas evenimentele:
· 3 mai – autoritatile romane au primit semnale de la avocatul Yoram Sheftel. Acesta a anuntat prin intermediul ambasadorului Romaniei in Israel ca Ioana Maria Vlas ar dori sa se predea autoritatilor romane, in conditii pe care doreste sa le negocieze cu oficialii din Romania. MAE a contactat Ministerul de Interne israelian, dar a transmis ca datele obtinute nu sustin credibilitatea avocatului, care nu a prezentat nici o dovada.
· 7 mai – Yoram Sheftel anunta ca vrea sa vina in Romania sa discute predarea clientei sale, dar are nevoie de o confirmare din partea autoritatilor romane ca va putea negocia termenii predarii.
· 7 mai – seful IGP, Florin Sandu, a afirmat ca „in legislatia romaneasca nu exista institutia negocierii in cazul in care o persoana urmarita pune conditii pentru a se preda”.”Exista insa un procedeu de ancheta de care investigatorii cazului se pot folosi pentru a purta discutii cu cel urmarit”, a mai spus seful IGP.
· 8 mai – MAE se implica din nou si transmite ca se vor lua toate masurile prin care sa se asigure ca o eventuala negociere va duce la predarea Ioanei Maria Vlas.
* 10 mai – politistii romani, prin intermediul unui ofiter din cadrul Serviciului Urmariri Penale, l-au contactat pe avocat pentru a-l invita in Romania.
· 10 mai – Yoram Sheftel anunta ca va sosi in Bucuresti in 12 mai, sa negocieze cu autoritatile romane. „Ioana Maria Vlas nu se afla in Romania si nici in Israel, ci intr-unul din celelalte 180 de state ale lumii”.
· 12 mai – Ion Iliescu, presedintele Romaniei, afirma ca autoritatile romane nu au ce sa negocieze.
· 13 mai – Ministerul Public transmite un comunicat in care se arata ca Ioana Maria Vlas ar putea beneficia de o circumstanta favorabila, in cazul in care va intelege sa se prezinte in fata instantei.
· 14 mai – Yoram Sheftel a fost contactat telefonic de politisti si invitat la sediul IGP doua ore mai tarziu. Avocatul nu s-a prezentat la IGP.
· 14 mai – Generalul Florin Sandu afirma ca stie tara unde se afla Ioana Maria Vlas. seful IGP sustine ca Sheftel a cerut o invitatie scrisa, dar politia a procedat ca si el, prin comunicare verbala.
· 14 mai – Yoram Sheftel, inainte de plecarea din tara, afirma ca „este logic ca cineva a impiedicat politia sa-si faca treaba. Autoritatile din Romania nu au facut nimic sa ia legatura cu Maria Vlas prin mine, ceea ce duce la concluzia ca au existat presiuni politice. Nu din buzunarul meu lipsesc 300 milioane de dolari.”