Formularul 200 "Declarație privind veniturile realizate din România" se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2014, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din: activităţi independente; cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Contribuabilii care au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, conform legii, şi solicită restituirea acestora şi/sau care optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual/câştigul net anual impozabil pentru susținerea entităților nonprofit, completează secţiunea corespunzătoare din formular. Contribuabilii care îşi exprimă această opțiune pot solicita direcționarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.

Contribuabilii care au realizat venituri din activități independente/activități agricole, impuşi pe bază de normă de venit, şi/sau din cedarea folosinței bunurilor, care nu au obligația depunerii declarației şi care au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli cu burse private şi solicită restituirea acestora şi/sau optează pentru virarea unei sume în contul unei entități nonprofit sau al unei unități de cult, depun formularul 200, completând secţiunea corespunzătoare din formular.

Declarația se completează în două exemplare:
‐ originalul se depune la:
organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit
legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau curatorului
fiscal, după caz, în cazul persoanelor fizice care nu au domiciliul fiscal în România, pentru următoarele
categorii de venituri:
‐ venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
‐ venituri din cedarea folosinței bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de
închiriere la sfârşitul anului fiscal;
‐ venituri din investiții reprezentând câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele
decât părțile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăților închise;
‐ venituri din investiții reprezentând câştiguri/pierderi din operațiuni de vânzare‐cumpărare de
valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operațiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate şi supravegheate de Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare.
organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru contribuabilii persoane fizice,
fără domiciliu fiscal în România care realizează venituri, altele decât cele prevăzute la lit. b);
‐ copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul/curatorul acestuia.

Formularul 201- "Declarație privind veniturile realizate din străinătate" se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România şi persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul 2014, condiția de rezidenţă prevăzută în Codul fiscal,  care au realizat în anul 2014 venituri din străinătate, impozabile în România, ca urmare a desfăşurării unor activități în străinătate, cum ar fi:
-venituri din profesii libere,
-venituri din activități comerciale,
-venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală,
-venituri din cedarea folosinței bunurilor,
-venituri din activități agricole, piscicultură, silvicultură,
-venituri sub formă de dividende, dobânzi,
-venituri din premii, venituri din jocuri de noroc,
-venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal,
-câştiguri din transferul titlurilor de valoare, venituri sub forma câştigurilor din operațiuni de vânzare‐cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operațiuni similare, alte venituri din investiții,
-venituri din pensii,
-alte venituri impozabile potrivit Codului fiscal.

Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice în anul fiscal de raportare, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unități monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului.

Veniturile din străinătate, precum şi impozitul aferent, exprimate în unități monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Națională a României, se vor transforma astfel: din moneda statului de sursă într‐o valută de circulație internațională, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu‐se cursul de schimb din țara de sursă; din valuta de circulație internațională în lei, folosindu‐se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.

Declarația se completează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia,  înscriind cu majuscule, citeț şi corect, toate datele prevăzute de formular, în două exemplare:
‐ originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are
domiciliul fiscal;
‐ copia se păstrează de către contribuabil sau de împuternicitul acestuia.
       
Formularul 221-"Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit" se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, în anul 2015, în mod individual, venituri impozabile din România, din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din:
cultivarea produselor agricole vegetale;
exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele
asemenea;
creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de
origine animală, în stare naturală.

Declaraţia se completează în două exemplare:
– originalul se depune la:
organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalţi contribuabili persoane fizice.
– copia se păstrează de către contribuabil sau de împuternicitul/curatorul acestuia.

Formularul 230 “Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor” se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, în următoarele situații :
‐ au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private
conform Legii nr.376/2004 privind bursele private, cu modificările şi completările ulterioare
şi solicită restituirea acestora ;
‐ optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual,
pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează şi funcționează în condițiile legii
sau unităților de cult.

Formularul se completează în două exemplare:
‐ originalul se depune la:
organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru ceilalți contribuabili persoane fizice;
‐ copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.

 

Declarațiile menţionate se depun în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.   Declarațiile se pun gratuit la dispoziția contribuabilului. Data depunerii declarației este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.  Formularele 200 şi 230 se pot transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin Spatiul Privat Virtual  sau pe baza unui certificat digital, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Modelul formularelor precum şi instrucţiunile de completare a acestora se găsesc pe portalul ANAF, la adresa:

https://www.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF/AsistentaContribuabili/toate formulare cu explicaţii