“Publicului i s-a transmis un mesaj uniform, potrivit caruia stresul e întotdeauna dăunător”, spune Janet Di Pietro, psiholog la Universitatea Johns Hopkins. “Și e păcat, pentru că cei mai mulți oameni au cele mai bune performanțe când lucrează într-o stare de ușor stres”.
Sigur, stresul poate fi dăunător, în special dacă reacționezi la el prin furie, depresii sau bei cinci pahare de scotch la rând. Dar cum rămâne cu partea pozitivă? În unele situații, stresul poate fi și benefic.
Puțin stres ne poate pregăti pentru a face mai multe în viitor, crescându-ne rezistența. Chiar și atunci când e extrem, stresul poate avea unele efecte pozitive – motiv pentru care, pe lângă sindromul stresului posttraumatic, unii psihologi încep să definească un fenomen numit “creștere posttraumatică”.
Așa cum spunea și Spencer Rathus în “Psychology: Concepts and Connections”, citat de revista Newsweek, puțin stres “e sănătos și necesar pentru a ne menține alerți și ocupați”. E un lucru care nu prea reiese din cercetările științifice ale ultimilor ani. “Publicului i s-a transmis un mesaj uniform, potrivit caruia stresul e întotdeauna dăunător”, spune Janet Di Pietro, psiholog la Universitatea Johns Hopkins. “Și e păcat, pentru că cei mai mulți oameni au cele mai bune performanțe când lucrează într-o stare de ușor stres”.
Reacția la stres – adică reacția hormonală a corpului la pericol, nesiguranță sau schimbare – a apărut pentru a ne ajuta să supraviețuim, iar dacă învățăm cum să o controlăm astfel încât să nu ne domine viețile, încă ne mai poate ajuta. Pe termen scurt, stresul ne poate energiza, “revigorându-ne mecanismele pentru a face ceea ce avem de făcut”, spune Judith Orloff, psihiatru la UCLA. Pe termen lung, stresul ne poate motiva pentru a fi mai performanți pentru lucrurile care contează.
Mulți dintre noi avem tendinta de a apăsa butonul hormonilor de stres și de a-l lăsa așa. La un moment dat, neuronii obosesc, iar efectele pozitive se transformă în efecte negative. Rezultatul: o înrăutățire a stării de sănătate. Neuronii se contractă și nu mai comunică între ei, iar țesutul neuronal din hipocampus și lobii prefrontali – care are rol în învățare, memorie și gândire rațională – se contractă. “Când e acut, stresul ne ajută să ne amintim mai bine unele lucruri”, spune neuroendocrinologul Bruce McEwen de la Universitatea Rockefeller. “Când e cronic, ne face să ne amintim mai greu diverse lucruri și ne afectează flexibilitatea gândirii”.
Există studii pe animale care arată de ce unele lucruri care ar trebui să scadă nivelul de stres pot de fapt să cauzeze stres, dacă sunt executate cu o atitudine nepotrivită. Într-un studiu devenit clasic, oamenii de știință au pus doi șobolani într-o cușcă, fiecare dintre ei pe o roată care se învârtea. Primul putea alerga pe roată când voia, în vreme ce al doilea era legat de primul, fiind forțat să alerge odată cu acesta. În creierul primului șobolan au apărut celule noi. Al doilea șobolan, însă, a pierdut celule: făcea un lucru care se presupunea că e benefic pentru creierul său, dar era lipsit de un factor crucial – controlul.
Experimentul relevă un element-cheie despre stres: psihologii știu de mult că unul dintre lucrurile care ne ajută să procesăm stresul ține de măsura în care avem sub control propriile vieți. Ca regulă, dacă ne simțim stăpâni pe situație, facem față stresului. Dacă nu, clacăm.
Acum, trăim ceea ce se știe deja că va fi o lungă perioadă de incertitudine – piețele s-au prăbușit, șomajul crește alarmant -, și cei mai mulți ne simțim probabil ca șobolanul din cea de-a doua roată. Ce ne-ar putea convinge că noi suntem cei care controlează situația?
Știința stresului oferă totuși o mână de ajutor, dacă ne întoarcem la Hans Selye, cel ce a pus bazele cercetărilor despre stresul pozitiv în anii ’30. El a crezut cu atâta convingere în stresul pozitiv încât a inventat un cuvant pentru el, “eustress”. Selye credea ca stresul e un fel de “sare a vieții”. Schimbările sunt inevitabile, iar grijile pe care ni le facem din cauza lor sunt reversul medaliei pentru gândirea creativă și nuanțată pe această temă, un lucru pe care numai cei cu un cortex prefrontal dezvoltat il pot face. Stresul, prin urmare, a fost cel care ne-a umanizat – iata concluzia la care Selye a ajuns studiind șobolani.
Ideile lui au fost publicate pentru prima dată în timpul Marii Depresiuni – o epocă a stresului cum n-a mai fost alta, o perioadă în care era nevoie să fii creativ pentru a supraviețui. Marea Depresiune s-a terminat, totuși. Intrăm, acum, într-o perioadă pentru depășirea căreia vom avea nevoie de multă creativitate.
“Chiar există o tendință de a spune că stresul e dăunator, dar la nivel anecdotic și clinic e evident că el poate fi benefic pentru unii oameni”, conchide Orloff. “Avem nevoie de inițiative de cercetare cu o abordare mai echilibrată în privința felului în care stresul ne poate ajuta”. Altfel, vom petrece cu toții mai mult timp decât ar trebui stresându-ne pe marginea faptului că suntem stresați.