Cei mai mari susţinători ai deschiderii restaurantelor sunt bărbaţii cu vârsta de 36-50 de ani, cu studii medii, din Moldova, care votează cu PSD.
Cel puțin așa reiese din sondajul IRES publicat pe pagina sa de Facebook de sociologul Vasile Dâncu, proaspăt numitul președinte al Consiliului Național al PSD.
Cine nu privește cu ochi buni redeschiderea restaurantelor
”Astăzi aflăm dacă și când se deschid restaurantele din spațiile închise. Până atunci să vedem ce cred românii despre deschidere restaurantelor.”, a scris Dâncu pe internet.
Conform sondajului, 59% din români susţin deschiderea restaurantele în interior, în timp ce 38% răspund că nu sunt de acord cu acest lucru, iar 3% din respondenţi nu au răspuns.
Cei mai reticenţi la deschiderea restaurantelor în interior sunt femeile cu vârsta de 18-35 de ani, cu studii superioare, din sudul ţării, care votează alte partide.
Sondajul IRES realizat în perioada 19-20 august.
În context, trebuie precizat că spațiile închise din restaurante se vor redeschide de la 1 septembrie în anumite condiții, potrivit reprezentanților HoReCa, care au participat la discuții cu Guvernul și premierul Ludovic Orban.
Restricții extrem de stricte
Aceștia spun că vor fi aplicate restricții, printre care distanțarea fizică, unele mese urmând să fie lăsate libere. De asemenea, persoanele care intră în restaurant vor trebui să poarte mască.
Astfel, purtarea măștii și condițiile de dezinfectare vor fi reguli absolut stricte. La masă nu se va sta cu mască, dar cine vrea să se ridice de la masă și să se ducă spre exteriorul restaurantului – terasă, toalete sau în altă direcție, către altă masă – va trebui să poarte mască.
„În prima fază, restaurantele vor funcționa fără aer condiționat, pentru că este foarte important să adresăm reguli care să pună în siguranță clientul nostru. În funcție de evoluția epidemiologică, vom putea lua alte măsuri”, a precizat Dragoș Petrescu, preşedintele patronatului HORA.
Reprezentanții industriei ospitalității au solicitat să fie 6 persoane la o masă, dar s-a vehiculat și numărul de 4 persoane, în cadrul întâlnirii care a avut loc la Guvern.