Impunerea unei taxe asupra deponenţilor în băncile cipriote marchează o noua turnură în criza europeană. Depozitele de peste 100.000 de euro vor fi supuse unei taxe de 10%, iar cele sub 100.000 de euro uneia de 6,7%, deşi este posibil ca aceste niveluri să se schimbe. Măsura a fost decisă de ''Troica' formată din Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană, ca parte a unui ultimatum de tipul ''n-ai de ales'' dat guvernului cipriot.
Printre milionarii românii care sunt afectaţi de această decizie se numără Ion Ţiriac, Puiu Popoviciu, Florin Pogonaru şi Radu Georgescu de la Gecad.
De asemenea 40.000 de români vor fi loviţi de cea mai dură măsură luată până acum în criza financiară. Conform datelor de la Ministerul Afacerilor Externe, comunitatea românilor care locuiesc în Cipru este de aproximativ 40 de mii de persoane. În total, 11.000 de firme din România sunt înregistrate în jurisdicţii cu regimuri fiscale permisive. 6.000 dintre acestea au luat calea Ciprului.
Parlamentul de la Nicosia este presat să ratifice acordul sub ameninţarea că fără el nu vor exista fonduri de salvare iar BCE va retrage tot sprijinul în materie de lichiditate acordat băncilor afectate.
”Troica” şi susţinătorii săi au justificat taxarea argumentând că statul nu poate susţine povara datoriei unui plan de salvare bancar. Dar aceasta înseamnă pur şi simplu că povara datoriei a fost transferată de la bănci, unde îi este locul firesc, gospodăriilor, care nu au avut niciun rol în deciziile privind creditarea.
Ca parte a acestei campanii de propagandă, accentul a fost pus pe oligarhii ruşi şi evazioniştii fiscali care au spălat fonduri prin intermediul băncilor cipriote. De fapt, printre cei prinşi în categoria superioară a deponenţilor sunt pensionarii, pentru care suma reprezintă economiile de o viaţă, şi alte persoane care au împrumutat recent bani pentru a cumpăra o casă modestă.
Dar chiar dacă doar oligarhii ar fi afectaţi, măsura este cu siguranţă o recunoaştere a vinovăţiei de către autorităţile europene şi internaţionale, care sunt răspunzătoare pentru reglementarea globală a băncilor şi coordonarea activităţilor de combatere a spălării banilor. Propriul lor eşec nu este o justificare pentru exproprierea micilor deponenţi din Cipru.
Ironia este că toate acestea se fac în numele stabilităţii, relevă ziarul britanic. Când partide anti-austeritate au obţinut performanţe majore în alegeri – în Grecia, Irlanda, Franţa şi Portugalia – partide pro-austeritate au avertizat că bancomatele vor seca, deoarece nu va fi disponibil niciun fond de salvare pentru un guvern anti-austeritate iar băncile nu vor primi niciun sprijin în acordarea de lichiditate.
Acum este clar că nu partidele anti-austeritate, ci ”troica” reprezintă ameninţarea la adresa deponenţilor Europei şi a sistemelor lor bancare.
Se pune întrebarea de ce Ciprul a fost tratat mult mai rău decât alte ţări – contrastul cu tratamentul aplicat Spaniei este evident, în pofida tuturor condiţiilor impuse anterior. Acest lucru se datorează parţial faptului că deponenţii din ţările mari ale UE nu vor fi afectaţi în mod direct de ceea ce se întâmplă în Cipru, deşi presa britanică se focalizează deja asupra potenţialelor pierderi pentru pensionarii şi angajaţii britanici din această ţară. Mai important, totuşi, este faptul că băncile mari din aceste ţări majore nu se confruntă cu pierderi. Dacă Spania înregistrează un colaps, va trage după sine şi o mare parte a băncilor europene majore. Acesta este motivul pentru care ”troica” a renunţat la a forţa Spaniei să adopte un program de salvare.
În opinia ziarului britanic, este însă iraţional ca ”troica” să asume că o confiscare de către ea a economiilor cipriote nu va avea implicaţii internaţionale. Deponenţii de peste tot din Europa vor privi cu groază la acest demers şi se vor întreba dacă un astfel de lucru nu ar putea surveni şi în ţările lor. Nu este exclus ca ei să răspundă prin transferarea economiilor lor în bănci de stat sau bănci de economii poştale. Dacă se va întâmpla aşa pe o scară suficient de mare s-ar putea submina şi mai mult sistemul bancar fragil dintr-un număr de ţări.
Există totodată implicaţii şi pentru partidele anti-austeritate din Europa, care au pledat mult timp pentru naţionalizarea băncilor. Aşa cum ilustrează cazul băncii RBS aflată în proprietatea statului britanic, o astfel de naţionalizare nu va realiza nimic fără direcţionarea băncilor spre creşterea investiţiilor. În zona monedei unice, stânga se confruntă acum cu riscul suplimentar al retragerii de fonduri de către ”troica”, precum şi cu scurgeri de capital organizate.
Pentru a preveni astfel de măsuri ale ”troicăi”, depozitele trebuie să fie puse în custodie de protecţie pentru a păstra atât economiile cât şi sectorul bancar autohton. Pentru guvernele anti-austeritate, aceste fonduri ar putea fi apoi folosite pentru a sprijini investiţii conduse de stat şi a inversa depresia europeană.