Loteria Bonurilor Fiscale are o ediție specială astăzi. Se vor organiza extrageri cu ocazia Paștelui. Cine vor fi românii norocoși în această perioadă specială din an.
Extragerile sunt organizate de Ministerul Finanţelor Publice. La extrageri participă bonurile emise între 21 ianuarie și 31 martie 2019.
„Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii”, conform MFP.
„Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Sâmbătă, 27 aprilie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Înregistrarea extragerii Loteriei bonurilor fiscale va fi difuzată luni, 29 aprilie 2019, pe TVR1, începând cu ora 00:30. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.
Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).
Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea ‘conform cu originalul’, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare”, menţionează sursa citată.
Lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare fa apărea pe portalele online ale şi ANAF.