În 2015 preşedintele ANAF de la acea vreme, Gelu Diaconu a suspendat emiterea deciziilor de impunere privind regularizarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru anul 2012, după ce unii contribuabili au fost înştiinţaţi că au de plătit sume mai mari decât veniturile obţinute.
În acest, an, pentru că plata acestora se va prescrie, respectiv după cinci ani, ANAF este obligat de Codul Fiscal să reia procesul.
Potrivit unor surse din cadrul ANAF, instituţia va transmite decizii de impunere anuală către persoanele fizice care au îndeplinit în 2012 următoarele condiţii:
Au avut venituri din activităţi independente sau agricole, sau au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor, respectiv din chirii, venituri din investiţii sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul lunar a fost mai mare de 700 de lei, respectiv baza lunară de calcul. Asta înseamnă că nu toată lumea va mai plăti aceste contribuţii, care se calculau la salariul minim pe economie. În 2015 zeci de mii de oameni s-au trezit că au de plătit mai mult decât au încasat, pentru că baza de calcul a contribuţiilor datorate era salariul minim pe economie.
De asemenea, vor plăti CASS şi românii care au avut venituri din activităţi independente, iar baza de calcul, respectiv suma încasată a fost mai mică de 700 de lei, dar au obţinut şi alte venituri pentru care datorează CASS, cum ar fi pensii peste 740 e lei pe lună, salarii sau indemnizaţii de şomaj. respectiv pensionarii, sau şomerii care au câştigat orice sumă în plus peste pensie sau ajutorul de şomaj din diferite surse, precum chirii de exemplu, sau activităţi independente, vor trebui să plătească această contribuţie, indiferent de valoarea venituri.
Cei care au realizat venituri din activităţi agricole, iar sumele încasate sunt sub 700 de lei, şi fac parte din familii care au beneficiat de ajutor social.
SCUTIŢI de plata acestor contribuţii sunt asiguraţii fără plata contribuţiei, respectiv copiii. Asta înseamnă că dobânzile obţinute din alocaţia copiilor nu se mai impozitează, ca în 2015.
SCUTIŢI mai sunt şi cei care au realizat venituri pentru care baza de calcul, respectiv suma încasată era maim ică de 700 de lei.
Tentativă eşuată în 2015
În februarie 2015, ANAF a anunţat că va emite din oficiu decizii de anulare a plăţii CASS impuse anterior pentru persoanele fizice care nu aveau obligaţia acestei plăţi, iar persoanele care au achitat banii vor avea dreptul la restituirea sumelor plătite.
Procedura a fost decisă de Guvern printr-un proiect de lege, după ce, la începutul anului, câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili.
ANAF a anunţat atunci că a sistat emiterea deciziilor de impunere pentru contribuţiile datorate din dobânzile încasate la alocaţiile pentru copii şi aşteaptă o iniţiativă legislativă care să permită amnistierea fiscală în cazul sumelor deja imputate.
În august 2015 a fost adoptată Legea Amnistiei, astfel că o serie de obligaţii fiscale care au fost stabilite abuziv de Fisc vor fi anulate, precum şi cele provenite din reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă sau din stabilirea de contribuţii de sănătate pentru venituri mici.
Actul normativ se referea şi la anularea obligaţiilor fiscale ale salariaţiilor care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii.
Totodată, viza persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.
O altă modificare se referea la persoanele fizice autorizate care au depăşit plafonul de venituri şi trebuia să se declare ca plătitor de TVA.
Legea a fost aprobată de Camera Deputaţilor, for decizional, în 24 iunie 2015, şi a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis aproape o lună mai târziu, în 20 iulie.
Astfel, obligaţiile de plată stabilite de ANAF în urma reîncadrării activităţilor independente în activităţi dependente până la 1 iunie vor fi şterse. Guvernul a admis cã normele legislative nu au fost foarte clare în momentul în care unele activităţi au fost înregistrate ca independente, beneficiind de unele scutiri fiscale, în loc de dependente.
Legea anulează obligaţiile fiscale rezultate în urma reîncadrării veniturilor din activităţi independente (PFA/PFI) şi în cazul reconsiderării unor venituri deductibile ca activităţi dependente, precum diurnele şoferilor de transport internaţional sau ale veniturilor celor recrutaţi ca agenţi de muncă temporară, obligaţii apărute până la 1 iunie 2015 şi neachitate, inclusiv diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală.
Anul trecut erau înrregistrate 582.940 de persoane fizice autorizate (PFA) şi 58.211 de persoanele fizice independente active.
ANAF a reîncadrat veniturile realizate din profesii libere practicate de PFA în diverse domenii, de liber profesionişti (medici, arhitecţi, experţi contabili, consultanţi fiscali, evaluatori, executori judecătoreşti, avocaţi) şi de unele persoane fizice care au încasat venituri pe drepturi de autor.
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată de persoanele care aveau venituri extrasalariale foarte mici se anulează, după ce au fost numeroase cazuri de persoane la nivel naţional care au primit decizii de impunere cu sume de plată de peste 400 de lei pentru venituri de 1 leu sau 5 lei, provenite din dobânzi bancare pentru alocaţii sau din câştiguri aferente acţiunilor deţinute la SIF-uri.
Potrivit actului normativ, nu vor mai plăti CASS retroactiv cei în cazul cărora baza lunară de calcul a contribuţiei de sănătate este mai mică decât salariul minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014 şi neachitată până la dată intrării în vigoare a legii, respectiv 31 iulie.