La începutul lunii octombrie, a luat sfârșit sesiunea de depuneri pentru „Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri“, cunoscut mai degrabă drept programul prin care Guvernul acordă câte (maximum) 10.000 de euro antreprenorilor debutanți cu vârste până la 35 de ani.
Programul este extrem de criticat. Mulți dintre candidații respinși spun acum că era firesc să nu fie acceptați, cât timp singurii care au, de fapt, șanse sunt „rudele și pilele“ celor însărcinați cu coordonarea programului. Este, evident, o exagerare și, trecând de teoria conspirației, e totuși greu ca cei câțiva funcționari publici prin mâinile cărora trec dosarele doritorilor să se folosească de pozițiile de forță pentru a favoriza peste o mie de firme, câte au fost declarate câștigătoare ale granturilor guvernamentale.
Apoi, nemulțumiri a suscitat și numirea CEC ca unică instituție de creditare implicată în program. După cum a declarat în mai multe rânduri Dumitru Nancu, vicepreşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), programul de sprijinire a debutanţilor în afaceri a fost trimis tuturor băncilor, însă CEC a fost singura companie financiară interesată.
Alți contestatari au reclamat însuși mecanismul de funcționare al programului. După cum se plânge Cătălin, unul dintre candidații care nu au obținut punctajul minim pentru a merge mai departe, „eu înțeleg că s-au înființat cam 4.500 de SRL-uri debutante, dintre care doar câteva sute pot spera la cei 10.000 de euro de la stat. Cu alte cuvinte, restul au rămas cu firma și cu cheltuielile adiacente pe cap. De unde trag concluzia că era mult mai logic să nu existe obligativitatea înființării firmelor decât după aprobarea proiectelor“.
Ai câștigat? Atunci stai și rabdă
Culmea e că nici măcar câștigătorii nu se declară pe deplin mulțumiți de ajutorul statului. Cel mai adesea, entuziasmul de la primirea veștii că li s-a aprobat dosarul e urmat de nenumărate frustrări. În primul rând, faptul că, lună de lună, proprietarii achită chiriile pentru sedii și salariile angajaților contractați, însă primesc banii la luni bune de când s-ar fi așteptat.
Cristina Junjan, din orașul sătmărean Carei, a lansat o afacere în domeniul proiectării și instalațiilor în construcții. Deși a semnat contractul încă din martie, abia în urmă cu câteva săptămâni a primit banii (doar o parte din sumă). Între timp, ajunsese să regrete că a apelat la acest program, sătulă fiind de procedurile (excesiv de) birocratice ale funcționarilor bancari, care au făcut-o să-și dorească să fi apelat la fonduri europene, de care se ferise înainte tocmai din cauza fricii de birocrație.
O paralelă ușor ironică: în „Ghidul solicitantului“, motivația implementării programului de stimulare a tinerilor întreprinzători este că „în România, 1 din 100 de tineri decid să înceapă o afacere pe cont propriu, faţă de 1 din 4 tineri în Cehia, Polonia sau Ungaria. Foarte puţini tineri demarează o afacere pe cont propriu. Cele mai frecvente cauze invocate sunt lipsa banilor şi birocraţia“. Așadar, Guvernul a venit cu banii (nu prea mulți, dar totuși, bani), însă a păstrat birocrația.
Ajutor mic, investiții așijderea
De altfel, o mulțime de tineri întreprinzători aflați în situația Cristinei Junjan se plângeau că până în august niciunul dintre câștigătorii în acte nu-și primise nici măcar parțial sumele promise. „Situația nu stă așa, dovadă că până în momentul de față s-au făcut 129 de plăți“, spune o reprezentantă a AIPPIMM. Potrivit acesteia, banii se dau în maximum 12 tranșe, în funcție de dorința solicitantului, iar planurile de afaceri ale firmelor intrate în program până acum presupun, în general, investiții mici, cea mai consistentă de până acum fiind de 80.000 de euro.
Criticat altădată, de cele mai multe ori pe bună dreptate, doar din cauza naturii de „proiect guvernamental“, programul de stimulare a tinerilor întreprinzători a reușit pe alocuri să-și atingă scopul, iar unele dintre firmele câștigătoare și-au început deja serios activitatea. Exemple în aces sens se găsesc în cele mai diferite domenii: de la service-uri auto și mici companii de IT (categoriile cele mai aglomerate) la baruri boeme, cabinete medicale și ateliere de pictură. Despre o bună parte dintre acestea, citiți în Capital, începând cu numărul viitor.

Cine le verifică?
Una dintre cele mai mari slăbiciuni ale programului guvernamental este mai puțin cunoscută: deși este prevăzută ca atare între etapele obligatorii, verificarea veridicității informațiilor din planurile de afaceri și, apoi, evaluarea ocazională a respectării cerințelor (nu puține la număr) de către beneficiari „sunt trecute doar de formă, dar nimeni nu face asta în realitate“, după cum afirmă Florin Jianu, președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători (PTIR).