Dacă sursele de venituri şi cheltuielile vor rămâne neschimbate, iar CAS va scădea cu 5%, deficitul bugetar va depăşi 3% din PIB, în 2015. Este pragul peste care orice stat membru al Uniunii Europene devine subiect al unei proceduri de deficit excesiv cu implicaţii financiare, în special la capitolul fondurilor structurale. Însă, efectele vor fi mai dramatice, pentru că România nu îşi propune, în niciun caz, limita de 3%, ci una mult mai ambiţioasă, de 1,4% din PIB în 2015. Compactul fiscal, semnat în aprilie, obligă România să-şi întărească poziţia bugetară, printr-o micşorare a deficitului. Deja, ţinta de deficit este afectată de subevaluarea efectului neimpozitării profitului reinvestit asupra încasărilor. Preşedintele Consilului Fiscal, Ionuţ Dumitru, arată că bugetul va pierde 2,5 miliarde lei anul viitor, din această cauză. Alte 6 miliarde de lei se vor adăuga deficitului prin scăderea CAS cu 5% şi încă pe atât din ajustarea cerută de Compactul fiscal pentru celebrul de acum MTO (Medium Term Objective), care implică restrângerea soldului cu 0,8% din PIB.
La acest tablou macro al bugetului se adaugă problemele structurale ale sistemului de pensii – raportul inversat dintre salariaţi şi pensionari, îmbătrânirea accelerată a populaţiei şomajul, munca la negru -, care măresc deficitul fondului de pensii, de la an la an. Concluzia unanimă a analiştilor economici este că scăderea CAS, în actualele condiţii, nu se poate face decât dacă vor fi luate măsuri de compensare majore, însemnând fie creşteri de taxe, fie tăieri de cheltuieli. Până acum, guvernul nu a dat vreun semn că se gândeşte la redimensionarea cheltuielilor publice. Toate discuţiile s-au purtat în jurul creşterii impozitelor.
Reîntoarcerea Codului fiscal
Modificarea Codului fiscal, propusă şi retrasă, propusă din nou, în doar o săptămână, trebuie privită ca o consecinţă a obligaţiilor bugetare asumate de România. Atingerea ţintelor macro depinde de taxe, iar taxele sunt plătite de populaţie. Răspunsul premierului Ponta privind resursele bugetare, dat preşedintelui Băsescu în disputa de la Cotroceni, „lăsaţi că ne descurcăm noi, ţara se descurcă“, capătă înţeles în contextul majorării impozitelor.
Proiectul Codului fiscal propune taxarea cu aceeaşi cotă a clădirilor nerezidenţiale, indiferent dacă proprietarul este persoană fizică sau firmă, de până la 1,5% din valoare. Mai prevede creşterea taxelor pentru maşinile cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cmc şi reintroducerea forfetarului pentru unele activităţi cum ar fi hoteluri, restaurante sau service-uri auto. Cota de majorare a taxelor locale, lăsată la dispoziţia primăriilor, a fost, de asemenea, mărită de la 20% la 50%.
După valul de indignare stârnit de creşterea impozitelor, premierul a dispus retragerea din dezbatere publică a textului şi a anunţat rediscutarea lui în guvern. Varianta prezentată executivului este, însă, identică cu cea iniţială, cu o singură excepţie: s-a renunţat la taxele mărite pentru maşinile cu o capacitate mai mică de 1.600 cmc. „Sunt zone în care evident că vor creşte anumite taxe, sunt zone unde scad taxe (…). Şi eu am spus, eu fiind de stânga (…), să nu se mărească nicio taxă la maşinile cu capacitate cilindrică mică“, a declarat Victor Ponta.
Singura estimare privind impactul bugetar al creşterilor de taxe a fost avansată de preşedintele Băsescu: 1,5-1,8 miliarde lei, bani care vor fi luaţi tot de la populaţie. Politica fiscală nu se limitează, însă, la calcule strict contabile care arată efectul static al unei decizii. Arhitectura taxelor este complexă, iar rezultatele sunt pe mai multe paliere ale economiei. Scăderea CAS are şanse să reducă munca la negru sau să impulsioneze consumul. Cele şase miliarde lei mai puţin la buget, în 2015, ar trebui să se regăsească în conturile cetăţenilor şi ale companiilor. Cheltuirea lor ar vărsa mai mult TVA la buget, de exemplu, dar ar aduce şi mai multe investiţii. În plus, cota actuală de contribuţii descurajează angajările şi este un motiv de evaziune, dovadă că, peste un anumit prag, impozitarea devine insuportabilă pentru economie.
Ceaţa din Codul fiscal
Modul de aşezare a taxelor, filosofia fiscală, este apanajul guvernului. În fond, dincolo de strângerea unor sume în trezorerie, deciziile de a impozita populaţia mai mult decât firmele sau viceversa, consumul sau venitul etc., au rolul de a stimula sau de a inhiba anumite domenii de activitate sau tendinţe economice. De exemplu, impozitele foarte mari pe clădirile nerezidenţiale ale persoanelor fizice sau pe maşinile cu cilindree mare vor descuraja deţinerea acestor proprietăţi şi vor reorienta investiţiile şi cheltuielile cetăţenilor. Din nefericire, disputa de până acum, lipsa unor date concrete privind impactul, accentuează neîncrederea în gândirea economică de la Palatul Victoria.
Ceaţa din jurul modificărilor la Codul fiscal, incertitudinea privind scăderea CAS pe termen lung – de vreme ce măsura pare nesustenabilă bugetar -, alimentează teama că plata va fi scumpă, la final.
Discursurile premierului şi al ministrului de finanţe pe aceste subiecte nu numai că nu au convins, dar au fost deseori ridicole, dacă nu de-a dreptul îngrijorătoare. Mediul de afaceri a reacţionat prin vocea Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, care reuneşte peste 20 de asociaţii ale oamenilor de afaceri şi ale camerelor de comerţ, apreciind că retragerea Codului fiscal este un motiv serios de suspiciune privind conţinutul final al textului.
Reacţiile sunt justificate, atâta timp cât ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, nu a putut prezenta un studiu de impact privind scăderea CAS. Încrederea investitorilor se apropie de cota de avarie, iar ministrul afirmă: „am o viziune foarte clară că voi folosi politica fiscală ca să cresc ecnomic“.
„Nu are rost să avansăm pe direcţia creşterii taxelor, pentru că avem deja o mulţime de taxe din care continuăm să încasăm tot mai puţin“, spune profesorul de economie, Bogdan Glăvan, care crede că soluţia este scăderea cheltuielilor prin externalizarea unor servicii publice scumpe. El anticipează o decizie radicală de majorare a taxelor, cum ar fi renunţarea la cota unică, pentru că taxele locale nu vor acoperi tot golul creat din reducerea CAS.
Chiar dacă economiştii spun că, în primul rând, trebuie tăiate cheltuielile, planurile guvernului exclud această posibilitate. Analistul Florin Câţu afirmă că majorarea constantă a cheltuielilor este sursa deficitului bugetar. „Dezechilibrele au fost deja introduse în buget. Vorbesc aici de cheltuielile cu personalul şi de cele cu bunuri şi servicii. Începând cu 2012, acestea sunt cheltuielile care cresc şi care pun presiune pe buget. De aceea a fost nevoie de creşteri de taxe în 2013 şi 2014 şi de aceea o să fie nevoie să crească taxele şi în 2015. Paradoxal, reducerea CAS ar mai elimina din presiune“, consideră Câţu.
Aurita cale de mijloc
Scăderea CAS este dezirabilă pentru companii care, acum, plătesc statului în jur de 70%-80% din salariul dat angajatului. Însă, dacă guvernul nu va găsi „aurea mediocritas“ şi va apăsa pedala creşterilor de taxe ca să compenseze deficitul, măsura riscă să ajungă doar o manevră electorală.
5,19 milioane de pensionari de stat şi din agricultură erau în plată, la sfârşitul lunii mai, potrivit Ministerului Muncii
4,41 milioane de salariaţi erau în economia României, la sfârşitul lunii aprilie 2014, potrivit Ministerului Muncii
