Candidatul alianţei USR-PLUS la Primăria Capitalei va fi anunţat în următoarele două săptămâni, a declarat preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna. El a precizat că, pentru desemnarea candidatului, se va folosi cel mai probabil o metodă mixtă între sondaj şi alegeri primare.
Liderul USR spune că în următoarele două săptămâni va fi decis candidatul alianţei. ”Avem un calendar prevăzut. În următoarele două săptămâni vom avea, cred eu, candidatul pe Bucureşti”, a mai spus Dan Barna.
Reprezentantul USR Nicuşor Dan ar vrea un sondaj, în timp ce reprezentantul PLUS Vlad Voiculescu şi-ar dori alegeri interne, pentru desemnarea candidatului alianţei la Primăria Capitalei.
Liderul USR, Dan Barna, crede că indiferent cine va fi candidatul, acesta va câştiga Primăria Bucureştiului. Este o competiţie cumva legitimă pentru nominalizarea alianţei. Această competiţie anticipez că se va încheia într-un termen destul de scurt. Vom avea un candidat unic al alianţei, fără îndoială, candidat care de altfel va şi câştiga Bucureştiul, la cum arată în momentul de faţă situaţia politică la Bucureşti”, a precizat Barna pentru RFI.
Întrebat prin ce metodă va fi desemnat candidatul alianţei USR-PLUS la Primăria Capitalei, Dan Barna a precizat: ”În momentul de faţă, purtăm discuţii exact asupra metodei de desemnare. Eu aş anticipa că va fi o metodă probabil mixtă între sondaj şi alegeri primare. Vom vedea în zilele următoare asupra cărei variante ne vom hotărî”.