Este informația momentului despre alegerile prezidențiale care vor urma în România! O spune chiar un fost lider al Partidului Național Liberal (PNL). Cine îi va lua locul lui Klaus Iohannis?
S-a aflat cine îi va lua locul lui Iohannis! Se duc lupte intense pentru scaunul de la Cotroceni
Așadar, fostul președinte al PNL Theodor Stolojan a realizat recent o analiză a posibililor candidați la alegerile prezidențiale din România. Primul posibiltate luată în calcul de către fostul lider liberal este Nicolae Ciucă.
„Mi-e greu, nu ştiu ce să vă spun. Sigur că e președintele partidului, se bucură la ora actuală de încrederea cea mai mare din partid. Deci, în mod normal, dacă partidul se hotărăşte să aibă un candidat din rândul membrilor Partidului Naţional Liberal, altul cu forţa competitivă a domnului Ciucă, nu avem”, a declarat Theodor Stolojan la Prima TV.
De asemenea, acesta a fost întrebat și dacă Nicolae Ciucă va rezista în fruntea PNL până la alegerile prezidențiale.
„Este corect, dar cred că va deveni preşedintele Senatului domnul Ciucă în momentul în care nu va mai fi prim-ministru.
Nu uitaţi că undeva din octombrie-noiembrie anul viitor se intră în campanie, deja e campania locală, deci nu mai are timp de a schimba preşedinţii şi de a schimba structuri şi aşa mai departe. Partidul trebuie să fie deja în tranşee pentru campanie”, a completat Stolojan.
Stolojan spune că Mircea Geoană are foarte multe atuuri
Totodată, fostul lider liberal a subliniat și că Mircea Geoană „are foarte multe atuuri”.
„Mircea Geoană, după părerea mea, are foarte multe atuuri acum, în sensul de a îndeplini această funcţie, multe contacte, multe relaţii. Problema cu el, după cum ştiţi, e legată de comportamentul lui.
Adică, te întâlneşti cu fel de fel de interlopi când tu eşti în campanie. Deci ăsta-i semnul mare de întrebare vizavi de domnul Geoană, adică relaţiile lui, în ce măsură e dispus să alunece în anumite relaţii care n-au ce căuta pentru politician”, a explicat Stolojan.
Analizând posibilitatea susținerii Laurei Codruţa Kovesi, Theodor Stolojan a spus că PNL nu este dispus „să susţină un om care vine din afara” formațiunii.
„Deşi foarte mulţi o critică, eu totuşi vreau să vă spun şi folosesc acest prilej să vă spun foarte limpede că în România sunt doi oameni care au creat două sisteme publice care au fost performante la un anumit moment dat. Sigur, ulterior pot interveni diferite analize.
Unul este Raed Arafat, care a creat sistemul SMURD şi care e atacat pe toate părţile de fel de fel de oameni care n-au creat nimic. Raed Arafat a creat un sistem pe care toată lumea îl vede că funcţionează.
Când ai un accident de circulaţie, e acolo şi salvează vieţi. Eu ştiu de unde a pornit Raed Arafat, a pornit de la Târgu Mureş, acolo a creat prima unitate SMURD. Al doilea este doamna Laura Codruţa Kovesi.
Pe vremea ei DNA-ul era activ. Sigur că au apărut, ca în orice sistem, fel de fel de ciuperci otrăvitoare, gen la Ploieşti, gen nu ştiu unde, dar pe fond sistemul era funcţional. (…) Nu cred că PNL-ul e dispus să susţină un om care vine acum din afara PNL-ului. PNL-ul a învăţat câteva lecţii deja din parcursul lui”, a mai spus Stolojan.