Imediat după demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcția de ministru al Educației s-a vehiculat deja un posibil înlocuitor al acestuia. Surse politice susțin că noul ministru vine din rândul consilierilor prezidențiali ai lui Klaus Iohannis și este doctor în științe politice, dar și autor și coautor a numeroase articole și studii legate de domeniul politicilor educaționale. Cine ar putea fi numit noul ministru al Educației?
În urma demisiei lui Sorin Cîmpeanu, consilierul prezidențial Ligia Deca ar urma să fie desemnată pentru a prelua mandatul de ministru al Educației,, precizează pentru Mediafax surse politice.
„Cel mai probabil, în locul lui Sorin (Cîmpeanu – n.r.) va fi numită Ligia Deca”, au declarat sursele politice.
Cine este Ligia Deca?
Ligia Deca, născută în 1982, este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de către Universitatea din Luxemburg și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College. În perioada 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna, gestionând procesul de organizare a Conferinței miniștrilor educației din statele membre ale European Higher Education Area (aprilie 2012).
În perioada 2012-2015, a fost expert în domeniul politicilor publice în cadrul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timișoara (2014-2015) și SNSPA (2019-2021).
Din anul 2019 este consilier prezidențial
Autoare și coautoare a numeroase articole și studii publicate în reviste de prestigiu din domeniul politicilor educaționale, cu o activitate științifică ce a vizat subiecte variate, de la internaționalizarea educației superioare la practicile educaționale de adaptare la contextul pandemiei COVID-19, Ligia Deca a colaborat, în calitate de expert, cu EQAR, DAAD, Consiliul Europei, Comisia Europeană etc.
În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România.
Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial.
Nicolae Ciucă a acceptat demisia ministrului Educației
Sorin Cîmpeanu a demisionat, joi, din funcția de ministru al Educației. „Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației”, transmite el.
„A fost o şansă şi o onoare pentru mine să încep reformarea din temelii a sistemului naţional de învăţământ. Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul în CV. Aveam şi una şi alta. Am venit într-un moment extrem de dificil, cu dorinţa de a schimba lucrurile în bine”, a mai scris Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook.
Premierul Nicolae Ciucă anunță că i-a acceptat demisia lui Sorin Cîmpeanu de la Ministerul Educației și-i mulțumește acestuia pentru „proiectele demarate în beneficiul sistemului de educație”. El spune că urmează consultări pentru nominalizarea altui ministru al Educației.