Cine va fi noul premier al României? Răstunare totală de situație. Sighiartău: Nu există această posibilitate
Europarlamentarul Robert Sighiartău a declarat la Digi 24 că nu există posibilitatea ca PSD să îl propună pe Marcel Ciolacu drept premier, subliniind că nu știe de unde au apărut aceste informații și că ele fac rău discuțiilor dintre cele două formațiuni politice.
Acesta a mai spus că este normal ca liberalii să îl susțină pe președintele partidului, Florin Cîțu, dar că există mai multe nume care pot fi propse pentru funcția de premier, precizând, totodată, că nu vede posibilitatea unui premier tehnocrat în acest moment.
„Nu există această posibilitate (n.r.: ca PSD să-l propună premier pe Marcel Ciolacu). Partidul PNL a dat un mandat președintelui să aibă negocieri cu PSD pentru un Guvern. Nu știu de unde vin astfel de informații potrivit cărora noi am accepta premier PSD în următoarea perioadă. Face rău acestor discuții.
Normal că președintele partidului este susținut de liberali (n.r.: în persoana lui Florin Cîțu). Avem și alte variante de premier. Este Nicolae Ciucă. Sunt prim-vicepreședinții de partid și pot conduce Guvernul. Variante sunt. Nu ne blocăm în negocieri. Vrem să dăm un Guvern și să dăm premierul. Dacă nu putem să-l dăm pe Florin Cîțu sunt variante pe care le putem vota în BPN. Nu văd un posibil premier tehnocrat în acest moment”, a spus Robert Sighiartău, la Digi24.
Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, spune că liberalii nu iau în calcul, în momentul actual, o rotire a premierilor cu cei de la PSD, precizând că pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie ca decizia să fie votată în partid mai întâi.
Florin Cîțu a izbucnit în râs când a fost întrebat dacă va merge cu două propuneri de premier
Marți, o nouă rundă de negocieri a avut loc între liberali și social-democrați pe tema formării noului Guvern. În cadrul unor declarații de presă, președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că dorește ca liberalii să fie primii care dau premierul.
Întrebat dacă va propune două nume pentru funcția de premier, acesta a izbucnit în râs, subliniind că această informație este o glumă.
„Nu va merge PNL cu un premier, va merge coalitia (PNL PSD UDMR). Nu vom merge fiecare partid cu o variantă de premier, că atunci nu mai are rost să facem coaliția”, a mai spus acesta.
Ce părere are Marcel Ciolacu
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, la finalul negocierilor cu reprezentanţii PNL şi UDMR, că social-democraţii şi-au exprimat acordul în ce priveşte o rotaţie a premierilor şi este rândul liberalilor să ia o decizie în acest sens.
„În momentul acesta, prin interiorul PSD există această decizie, că se poate merge prin rotaţie. Aşteptăm şi de la PNL o decizie în acest sens. Şi după ce există o decizie că şi PNL acceptă prin rotaţie, atunci vom intra în negocieri şi vom hotărî. Cred că totuşi ponderile parlamentare contează cel mai mult într-o negociere. (…) PSD este pregătit să ducă toate negocierile posibile ca să deblocăm această situaţie”, a arătat liderul social-democrat, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.