Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit despre mai multe subiecte de ultim moment. Printre altele, acesta a spus la Sibiu că municipiul este nominalizat să devină centru de comandă al alianței pentru flancul sudic.
Totodată, la Summitul de la Vilnius din această lună urmează să se ia o decizie politică în acest sens, cea militară fiind deja luată, potrivit informațiilor oferite de Mircea Geoană.
Sibiul este nominalizat să devină centru de comandă al alianței pentru flancul sudic
„Așteptăm să luăm decizie politică. Decizia militară, opinia militară cred că este deja formată. (…) Decizia, evident politică, trebuie să o ia liderii noștri, dar este clar că de aici zona Europei de Sud-Est, avem un comandament terestru în Turcia, care probabil că va rămâne. Avem un lanț de comandă important la Napoli, unde amiralul Munsch, care este și amiralul flotei americane în Mediterană și evident comandantul suprem aliat, gen. Cavoli, care este și comandantul forțelor americane în Europa, aceasta este linia de comandă.
Dar în mod cert, indiferent de… Dar acest lucru îl vom comunica după Vilnius, așa e corect. Dar aici, o zonă mare din flancul estic și într-o zonă chiar de sud-est, comanda va trece pe aici”, a declarat Mircea Geoană.
Mircea Geoană a oferit răspunsuri despre intenția sa cu privire la alegerile prezidențiale
Mai apoi, acesta a vorbit și despre intenția sa de a candida la alegerile prezidențiale.
„Până în momentul în care voi lua o decizie finală, cred că n-are rost să comentăm mai mult decât este nevoie. Am spus-o și o repet și o spun la modul cel mai onest, am o obligație de a sluji această alianță care mi-a oferit o poziție atât de importantă, cu tot ce pot și cu tot ce știu și asta fac, și evident că pe măsură ce mandatul meu la NATO începe, e tot prelungit, e adevărat… (…) Deci, să lăsăm lucrurile să-și urmeze cursul lor firesc, se vor decanta, într-un fel, cred și pentru România.
Aș mai spune un singur lucru, este o resincronizare a ceasurilor politice naționale, sunt atât de multe alegeri românești, europene și americane. Deci, într-un fel plecăm într-un ciclu întreg și evident că este o miză foarte mare. Nu spun că nu sunt interesat”, a mai spus Mircea Geoană.
Mircea Geoană dezbate posibilitatea ca președintele Iohannis să devină noul secretar general al NATO
Multe persoane sunt curioase dacă președintele Klaus Iohannis va deveni noul secretar general al NATO. În acest context, Mircea Geoană a venit cu mai multe explicații și a subliniat că șeful statului „ar avea o șansă să se califice”.
„Singurul lucru pe care poți să-l comentez este că, fără să fie o regulă, ultimii doi secretari generali, vorbesc doar de o anumită practică recentă NATO, sunt foști prim-miniștri. (…) Dacă acest lucru se confirmă, repet, nu e o chestiune absolută, asta înseamnă că practic, cei care sunt sau au fost în funcție atât de importantă ar avea o șansă să se califice. (…) Deci, încă o dată, vom vedea în primul rând ce se întâmplă peste câteva zile, pentru că discuția despre noul secretar general e încă în derulare, vom vedea care este decizia și vom vedea după aceasta care este momentul în care aliații vor trebui să aleagă un nou lider, sunt criterii geografice care se iau…”, a conchis Mircea Geoană.