Ministrul Muncii a adus vești importante pentru pensionarii din România privind noua lege a pensiilor. Simona Bucura-Oprescu a anunțat și eliminarea plafonului de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii.
Comisia Europeană a aprobat marți modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României, în valoare de 28,5 miliarde de euro, care include eliminarea acestui plafon. Condiția pe care Comisia a impus-o a fost ca noua lege a pensiilor să fie adoptată până la 20 noiembrie, ceea ce s-a și întâmplat, a precizat Simona Bucura-Oprescu.
Noua lege a pensiilor garantează majorărilor anuale
Una dintre cele mai importante schimbări aduse de noua lege este garantarea majorărilor anuale ale pensiilor în luna ianuarie. Această modificare aduce mai multă predictibilitate și stabilitate pentru pensionari, în comparație cu sistemul anterior, unde majorările nu aveau o dată fixă și uneori nu se realizau deloc, a spus ministrul.
„În 2024 românii vor primi ceea ce merită, pentru că noua lege a pensiilor nu este în primul rând despre un cuantum mai mare al pensiilor, este o formă de respect pentru români. Atât pentru cei care au muncit și sunt pensionari acum, cât și pentru cei care urmează să devină pensionari”, a spus ministrul Muncii, la RTV.
În plus, începând cu septembrie, pensiile vor fi recalculare, luând în considerare o formulă de calcul nouă, care recunoaște toate veniturile contributive, inclusiv acordul global, al 13-lea salariu și sporurile nepermanente.
Se reduce vârsta de pensionare cu 6 luni
Noua lege a pensiilor aduce și modificări specifice pentru femei. Astfel, sunt recunoscute perioadele de creștere a copilului și concediul de maternitate în calculul punctajului de pensie. De asemenea, legea prevede o reducere a vârstei de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil crescut, un pas important în recunoașterea contribuției femeilor la societate și la economie.
Ministrul a punctat că acesta „este un aspect important pentru toate doamnele” și o noutate în legea pensiilor.
„De asemenea în noua lege a pensiilor avem o reducere a vârstei de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil. Legea este făcută ca doamnele din România să aibă parte de respect prin noua lege a pensiilor”, a mai declarat Simona Bucura-Oprescu.
Ministrul Muncii a subliniat că noul sistem de pensii va menține stagiu minim de cotizare de 15 ani și vârsta de pensionare de 62 de ani și o lună pentru femei, respectiv 65 de ani pentru bărbați. Totodată, a fost menționată posibilitatea pensionării anticipate cu o penalizare de maxim 24% pentru cei care aleg să se pensioneze cu până la 5 ani mai devreme.