Se vrea trecerea sub tăcere a cazului Caracal. Cel puțin acest lucru reiese din ultimele dezvăluiri ale avocatului familiei Melencu. Tonel Pop spune că s-a încercat blocarea participării lui la audierile care au durat nouă ore. Acesta a aflat din surse de audierea familiei lui Gheoghe Dincă. Mai mult, susține că i s-au ascuns audierile făcute cu polițiștii.
„Au fost audiați mai mulți polițiști și s-a încercat să fiu reținut la Caracal prin tertipuri. Am aflat că se întâmplă lucruri. S-a încercat să nu particip la audieri. Am discutat în contradictorui cu procurorii”, a dezvăluit Tonel Pop.
Și asta nu e tot. Avocatul familiei Melencu a continuat seria dezvăluirilor și a atacurilor la adresa anchetatorilor de la DIICOT. „Am aflat și eu acum cu mari intervenții. Am insistat cu DIICOT și au recunoscut că au fost polițiști. Mi-au zis că i-au anchetat deja de azi dimineață. Se joacă cu mine. Am ajuns să mă prezint la aceste audieri prin faptul că sunt oameni de bine care mă anunță. Se feresc de mine ca să nu fiu prezent aici”, a tunat Tonel Pop.