Premierul Viorica Dăncilă ar urma să îl numească pe Sorin Giuvelea la conducerea ANAF, potrivit unor surse. Acesta a mai condus instituția pentru o perioadă scurtă, în perioada în care guvernul era condus de Sorin Grindeanu.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, în această seară, la Antena3 că zilele următoare se va lua o decizie cu privire la demiterea actualului șef al ANAF și numirea unui alt președinte. ”Oricine va veni va avea un contract care va conține criterii de performanță foarte clare și stricte. dacă nu le va îndeplini va pleca”, a spus Eugen Teodorovici
Sorin Cristian Giuvelea a mai avut atribuţii de coordonare a activităţilor de metodologie şi administrare a veniturilor statului, în funcţia de Director general în cadrul Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (ianuarie – aprilie 2017), precum si la Direcţia generală a finanţelor publice Bucureşti (iunie 2016 – ianuarie 2017). În perioada octombrie 2011 – iunie 2016, a ocupat funcţia de Şef administraţie la DGRFP Bucureşti – Administraţia finanţelor publice sector 5, iar la începutul carierei a deţinut funcţia de inspector la Direcţia Generală de Îndrumare şi Control Fiscal, din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Este licenţiat în ştiinţe economice, specializarea Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice – Bucureşti. De asemenea, deţine un Master în Spatiul public european, urmat la SNSPA, un Master în Managementul Informaţiilor de Securitate Naţională, urmat la Academia Naţională de Informaţii şi un Master în Probleme actuale ale Securităţii Naţionale, urmat la Colegiul Naţional de Apărare.
Din ultima lui declaratie de avere, depusa in 2016, reiese ca Giuvelea a incasat, de la ANAF, un venit net anual de 77.100 lei, adica aproximativ 6.500 de lei pe luna. Castigurile lui Giuvelea au fost completate cu darul primit la nunta, acesta completand ca a incasat 38.500 de euro si 252.000 de lei, adica un total de aproximativ 95.000 de euro. Noul vicepresedinte al ANAF detine un teren de 1.450 de metri patrati si o casa de 365 de metri patrati in judetul Ilfov, cosntruita in 2007. Tot in 2007, Giuvelea a facut mai multe imprumuturi la banca, datoriile ridicandu-se la 167.500 de euro.