Cinema City International, cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Europa Centrală şi de Est, a anunţat deschiderea celei de-a cincea locaţii din România, la Piteşti.
Noul multiplex este amplasat în cadrul centrului comercial Euromall Piteşti şi are o capacitate totală de 1.264 de locuri, oferind un complex de 6 ecrane, inclusiv o sală de cinema pentru filme digitale în format 3D.
“Nu putem avansa o cifra exactă privind cuantumul investiţiei companiei noastre în acest moment. În general, investiţia Cinema City într-un multiplex de acest tip se situează între 2,5 şi 5 milioane de euro, un funcţie de numărul de săli, de locuri şi de suprafaţa propriu-zisă a cinematografului”, a declarat, pentru capital.ro, Corina Gonteanu, Marketing Manager al Cinema City. Potrivit acesteia, 4 milioane de euro vor fi investiţi de dezvoltatorii mall-ului, în timp ce restul investiţiei fiind asigurată de operatorul cinematografic. Astfel, investiţia minimă în noul multiplex de la Piteşti poate fi de 6,5 milioane de euro.
În perioada 4 – 10 septembrie, Cinema City Piteşti va avea în program 2 premiere şi o avanpremieră: comedia romantică “The Ugly Truth”, cel mai recent succes al regizorului Quentin Tarantino “Inglorious Basterds”, precum şi producţia Disney “G-Force”, în format 3D.
Cinema City vrea 15 cinematografe în România
“Complexul deschis la Piteşti este un pas important în dezvoltarea companiei pe piaţa românească, principala noastră zonă de interes, unde ne propunem să atingem o reţea de 15 cinematografe multiplex în următorii 5 ani. Mai mult, până la finalul anului, vom inaugura prima sală IMAX din România, cea de a 9-a din reţeaua companiei”, a spus Mooky Greidinger, CEO al Cinema City International.
În ultimii doi ani, Cinema City a deschis patru multiplexuri la nivel naţional – la Iaşi, Timişoara, Cluj şi Bacău. Pentru acest an, operatorul îşi propune să deschidă primul megaplex din România, un complex cu 21 de ecrane, care include şi o sală IMAX. Proiectul reprezintă cel mai mare complex cinematografic din ţară şi va fi construit în cadrul AFI Cotroceni Pallace Mall din Bucureşti.
Cinema City International, listată la bursa din Varşovia, este cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Israel şi din Europa Centrală şi de Est. Compania îşi dezvoltă continuu reţeaua pe o piaţă de peste 100 de milioane de locuitori, distribuită în şase ţări: Israel, Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria şi România.
SURSA: Cinema City