Lanţul internaţional de brutării Cinnabon, prezent în România în sistem de franciză, a investit 130.000 de euro într-un nou magazin în cadrul centrului comercial Sun Plaza din Capitală.
După cele două locaţii inaugurate anul trecut în centrul comercial Băneasa Shopping City cu o investiţie de aproximativ 250.000 de euro, Cinnabon vizează extinderea şi cu alte magazine în acest an. Astfel, reprezentanţii companiei anunţă deja următoarele două proiecte pentru centrul comercial AFI Palace Cotroceni, în luna aprilie.
În primele 4 zile de la deschiderea Cinnabon Sun Plaza s-au înregistrat 2.500 de tranzacţii şi încasări de 40.000 de lei, dintre care 25.000 de lei încasaţi numai în week-end.