"Săptămâna trecută am avut şi câte două teleconferinte pe zi cu autoritatea de supraveghere din Grecia şi cu Autoritatea Bancară Europeană. Dacă nu se ajungea la un acord, după ce luni a fost zi de vacanţă bancară, marţi probabil nicio banca din Grecia nu mai era deschisă", a declarat Cinteză. Şeful supravegherii din banca centrală arată că situaţia poate fi îngrijorătoare pentru România în condiţiile în care băncile locale cu acţionari greci au o cota importantă pe piaţă. Capitalul elen reprezintă 17,6% din totalul capitalului băncilor din România, respectiv 21% din capitalul străin din sistemul nostru bancar. Grupuri bancare elene deţin în România câteva bănci importante: Bancpost (Eurobank), Alpha Bank, Piraeus Bank, Banca Românească – Naţional Bank of Greece.
"O îngrijorare mare an văzut în Bulgaria şi Marea Britanie, unde băncile greceşti au branch-uri. Avantajul în România e că au subsidiare, persoane juridice române, supravegheate direct de noi. Toate cele patru bănci au solvabilitate bună, de peste 12%, aproape de media pieţei de 16%, au o calitate bună a activelor şi provizioane", spune Cinteză. Banca centrală a Bulgariei, spre exemplu, nu poate interveni cu lichidităţi la o banca a cărei mama are probleme, cum a fost cazul şi la noi cu Marfin Bank, care are banca mama în faliment, a mai arătat acesta.
Întrebat dacă găsirea unor cumpărători pentru băncile cu acţionari eleni nu ar fi o soluţie, Cinteză a afirmat că "e greu de găsit cumpărători în ziua de azi".
BNR a recomandat băncilor cu capital elen că expunerile pe Grecia să fie mai mici decât resursele atrase din Grecia.
"Grija mare e legată de capacitatea acţionarilor de a susţine banca. Noroc că nu e nevoie acum să le cerem majorări de capital", spune Cinteză. Potrivit afirmaţiilor sale, dacă s-ar fi ajuns la un control al capitalului, că în cazul crizei din Cipru, a două zi nici un euro nu mai ieşea din ţară. "A fost pe muchie de cuţit şi în Grecia să se ajungă la aşa ceva.
Probleme pentru clienţii cu credite în franci
Dacă Volksbank a putut face clienţilor oferte de conversie în lei, la cursul din decembrie, dinaintea deciziei Băncii centrale elvetinene de a elimina pragul de schimb pentru franc, oferind şi un discount care să facă oferta atractivă, băncile cu capital elen nu vor găsi susţinere de la acţionari pentru a ajută clienţii la fel, spune Cinteză. "Nu cred că actionarii greci pot acceptă o conversie cu discount", arată acesta.
Problema este însă că acordul la care a ajuns Grecia cu finanţatorii oferă doar o perioada de respiro de patru luni pentru îmbunătăţirea situaţiei. "Se rezolva foarte puţin în patru luni când experienţă arată că într-o perioada mult mai lungă pe care a avut-o la dispoziţie nuau reuşit. Trebuie să rămânem foarte atenţi", a mai spus Cinteză.