Nu există un exemplu mai bun pentru asta decât echipa de modelare a epidemiologiei de la Imperial College-London (ICL), condusă de fizicianul Neil Ferguson, arată sursa citată. Feruguson a devenit cunoscut pentru că a fost cel care a cerut blocarea țării. Apoi a fost prins încălcând propriile reguli de distanțare socială.
De fapt, cei de la ICL au jucat un rol direct și principal în vânzarea conceptului de blocare către lume. Guvernele SUA și ale Regatului Unit au acreditat prognozele lui Ferguson din 16 martie 2020. Și au decis ceva de neimaginat altă dată: închiderea în case a oamenilor.
Ferguson s-a lăudat constant cu rolul echipei sale în aceste decizii, într-un interviu din decembrie 2020. Și continuă să pretindă în mod neverosimil că a avut dreptate și că strategia sa a salvat milioane de vieți, în ciuda unor dovezi recente conform cărora politicile sale au eșuat.
Cele mai grave rezultate
Cele mai grave rezultate în ceea ce privește decesele pe cap de locuitor s-au înregistrat în țările care s-au bazat puternic pe blocaje și intervenții conexe non-farmaceutice (NPIs).
După un an, dacă privim în urmă, constatăm că „exercițiile” de modelare ale ICL au avut un rezultat dezastruos. Nu numai că nu au reușit să prognozeze cu exactitate evoluția pandemiei în SUA și Marea Britanie, dar nu au reușit să anticipeze cursul pandemiei în nicio țară din lume, indiferent de deciziile politice luate.
Deși echipa lui Ferguson pretinde în mod fals că au fost necesare aceste lockdown-uri pentru salvarea a milioane de vieți, pe baza anticipărilor lor apocaliptice, adevărul e că toate afirmațiile celor de la ICL nu au fost decât exagerări. După mai bine de un an de panemie, nici o țară nu s-a apropiat de proiecțiile ICL.
Modelul care a exagerat numărul deceselor COVID
În ciuda naturii sale ipotetice, modelul prezentat de ICL a exagerat numărul deceselor Covid-19 în toate țările.
Deși ICL nu a publicat cronologia completă a modului în care pandemia se va desfășura în scenariile pe care le-a făcut publice, strategia sa s-a axat pe baza presupunerii că numărul maxim de decese zilnice pentru fiecare țară va fi atins la aproximativ trei luni după apariția virusului.
Pentru majoritatea țărilor, aceasta însemna un vârf undeva în vara anului 2020, majoritatea covârșitoare a deceselor prognozate urmând să se fi produs până la sfârșitul acestui prim val. După un an, datele arată că majoritatea țărilor nici măcar nu s-au apropiat de cifrele din majoritatea scenariilor ICL.
De ce totuși Ferguson, care are o lungă istorie de predicții exagerate, este privit ca o autoritate credibilă în prognoza pandemiei? Și de ce echipa ICL mai consiliază guvernele din întreaga lume despre cum să facă față COVID-19, în ciuda modelării sale defectuoase?, se întreabă în final AIER.