Ciocniri violente din cauza coronavirusului! Poliţia a intervenit cu blindate şi echipamente antirevoltă

Teama de pacienţii infectaţi cu coronavirus provoacă reacţii extreme: locuitorii dintr-un orăsel din Ucraina s-au confruntat violent cu forţele de ordine, totul din cauza unor persoane care trebuiau plasate în carantină într-un spital militar din zonă.

Autorităţile ucrainene au deplasat joi vehicule blindate şi poliţia într-o localitate ce urmează a găzdui aproximativ 70 de ucraineni şi străini evacuaţi din China, lovită de noul coronavirus, în urma protestelor localnicilor care se tem de răspândirea virusului, relatează France Presse.

Un avion transportând 45 de ucraineni şi 27 de cetăţeni ai altor ţări veniţi din Wuhan, un oraş chinez şi epicentru al epidemiei, a făcut o scurtă oprire la Kiev înainte de a ateriza la Harkov (est) în cursul dimineţii. Pasagerii urmau a fi transportaţi apoi cu autobuzul în orăşelul Novi Sanjarî (regiunea Poltava, centru) pentru a fi plasaţi în carantină timp de 14 zile într-un spital militar.

Ciocniri violente între localnicii furioşi şi forţele de ordine

Dimineaţă devreme, un grup de locuitori a blocat drumul pentru a împiedica sosirea evacuaţilor, a anunţat poliţia regională într-un comunicat. Aceeaşi sursă a spus că au avut loc ciocniri între protestatari şi poliţiştii care încercau să elibereze drumul. Oamenii au aruncat cu pietre şi au încercat din răsputeri să întoarcă autobuzele din drumul lor. Sute de poliţişti, unii cu echipamente antirevoltă, şi cel puţin două vehicule blindate au fost desfăşurate în zonă, potrivit unor locuitori.

Preşedintele Volodimir Zelenski a încercat să calmeze temerile, dând asigurări pe Facebook că evacuaţii vor fi „complet izolaţi”.

„Tot ce a fost posibil şi imposibil a fost făcut pentru a se asigura că virusul nu va intra în Ucraina„, a adăugat el înainte de a-i critica pe protestatari. „Încercările de blocare a drumurilor şi spitalelor, de a-i nu lăsa pe ucraineni să se întoarcă în Ucraina, nu arată partea bună a caracterului nostru”, a subliniat el.

Sistemul de sănătate din Ucraina nu pare pregătit să facă faţă provocării coronavirusului

Proteste au izbucnit de asemenea în ultimele zile în mai multe localităţi din vestul Ucrainei. La Vinniki, angajaţii unei clinici li s-au alăturat, potrivit mai multor media ucrainene. Autorităţile au declarat că au selectat patru situri de primire, fără a dezvălui amplasarea lor.

Niciun caz de coronavirus nu s-a înregistrat încă în Ucraina, situată între Rusia şi Uniunea Europeană, dar al cărei sistem de sănătate publică defectuos nu pare să fie pregătit în faţa provocării noii infecţii, ceea ce sporeşte temerile populaţiei. Ministerul Sănătăţii a dat asigurări că nicio persoană bolnavă nu a fost admisă la bordul avionului, scrie Agerpres.