Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a declarat că a luat măsuri pentru a nu folosi puterea "în mod distructiv și nebenefic pentru țară".
Marcel Ciolacu afirmă că nu s-a schimbat de când a ajuns la putere
Marcel Ciolacu a spus că a fost, de fapt, pariul vieții sale ca el să nu se schimbe. Premierul a subliniat că în primul rând, nu trebuie să te înconjori cu oameni comozi.
”Se vede că, în toată această perioadă, eu nu m-am schimbat. A fost, de fapt, pariul vieţii mele ca eu să nu mă schimb.
În primul rând cei apropiaţi, nu trebuie să-ţi alegi oameni comozi. Mihai Tudose nu e un om comod, dimpotrivă, e un calvar să stai cu Mihai să discuţi anumite lucruri, Simonis, care e din garnitura nouă, Radu Moldovan, de la Bistriţa, mă sună -«Marcel, uite aia nu e bine, uite autorităţile au altă părere».
Am văzut ce a însemnat ca alţi lideri să se înconjoare numai de «yesmani». În momentul ăla te duci în cap” , a declarat el luni, într-un interviu pentru Antena 3.
Șeful Executivului a dezvăluit că, încă de la început, colegii săi de partid i se adresează cu apelativul „Marcel”.
Președintele PSD a declarat că a încercat să evite greșelile pe care le-au comis politicienii dinaintea sa.
Ciolacu a menționat că are dialoguri cu foștii prim-miniștri ai României, indiferent de afilierea lor politică, și că se consultă cu toți liderii politici din țară.
Ciolacu, despre relația cu PSD
De asemenea, Marcel Ciolacu a discutat despre relația sa cu partidul pe care îl conduce. Când a fost întrebat cum reușește să împiedice PSD să repete greșelile din trecut, el a răspuns: ”Puterea exemplului”.
”În momentul în care tu eşti normal, în momentul în care nu impui lucruri, în momentul în care tu te sfătuieşti cu tot partidul, în momentul în care tu nu vii cu membrii tăi de familie să-i bagi în partid, când nu vii cu intervenţii pentru cineva, în momentul acela se schimbă regulile jocului.
Normal, e un partid mare şi are un trecut şi bun, şi rău, dar am spus, indiferent de relele PSD, totdeauna PSD-ul a fost adultul din cameră, totdeauna PSD-ul a acţionat şi a intervenit profesionist în momentele complicate ale istoriei”, a argumentat liderul PSD.
Șeful Executivului a afirmat că PSD este un partid mare, având atât un trecut bun, cât și unul rău. A subliniat că, în ciuda problemelor cu care s-a confruntat, PSD a fost întotdeauna „adultul din cameră” și că a acționat și intervenit profesionist în momentele complicate ale istoriei.
Premierul dorește înființarea unui Consiliu Economic Consultativ
Tot luni, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la înființarea Camerei de Comerț și Industrie a României, premierul Marcel Ciolacu a declarat că președintele țării ar trebui să aibă un Consiliu Economic Consultativ, cu care să se întâlnească lunar.
Premierul Marcel Ciolacu a răspuns afirmativ invitației Camerei de Comerț și Industrie a României, pentru a sărbători 160 de ani de activitate neîntreruptă. În prezent, această instituție dispune de 42 de filiale, câte una în fiecare județ al țării.
Cu această ocazie, șeful Executivului a propus ca președintele ales al României să organizeze întâlniri lunare cu un Consiliu Economic Consultativ, care ar urma să fie înființat. Mai multe puteți citi aici.