Premierul Marcel Ciolacu a declarat că România vrea să fie solitară în cursa pentru aderarea la Spațiul Schengen pentru că nu mai vrea să fie alături de Bulgaria în această competiție. Ciolacu a mai spus că va cere o reuniune extraordinară a Consiliului JAI pentru aderare.
Marcel Ciolacu anunță schimbarea de plan
Într-un interviu pentru Bloomberg, premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat intenția ca Bucureștiul să se decupleze de Bulgaria pentru aderarea la spațiul Schengen.
„Premierul român a declarat că Bucureștiul ar putea, de asemenea, să ia în considerare posibilitatea de a separa candidatura sa la Schengen de efortul Bulgariei, în cazul în care negocierile duc la un rezultat mai bun”, a scris Bloomberg.
Șeful Executivului a anunțat că va solicita guvernului spaniol să organizeze o reuniune extraordinară a Consiliului JAI în decembrie Spania deține președinția semestrială rotativă a UE. Solicitarea este pentru a reanaliza candidatura României la Schengen. Reuniunea va avea loc după alegerile din Olanda din 22 noiembrie, când calculele politice s-ar putea schimba.
Bulgaria și-a exprimat temerile încă de la începutul lunii octombrie în legătură cu posibilitatea ca Bucureștiul să dorească decuplarea de Sofia pentru aderarea la spațiul Schengen.
Decuplarea de Bulgaria este complicată
O eventuală decuplare de Bulgaria este însă complicată din punct de vedere juridic. Deciziile se iau în unanimitate la Consiliul JAI, prin urmare chiar dacă România se decuplează de Bulgaria pentru a scăpa de veto-ul Austriei, riscă să se lovească chiar de veto-ul Bulgariei în cazul în care decuplarea nu este bine negociată.
Premierul a calificat drept o „nedreptate profundă” faptul că România nu a reușit să adere la zona de călătorie fără vize a Uniunii Europene, afirmând că va solicita o reuniune extraordinară și va lua în considerare măsuri legale pentru a ieși din impas.
Ciolacu a acuzat Austria că a opus veto la efortul României de a adera la spațiul Schengen. Premierul a subliniat solidaritatea României cu aliații din UE și NATO, în calitate de stat care se învecinează cu Ucraina. Aceasta ajută la canalizarea exporturilor din această națiune afectată de război.
„România este cea care și-a asumat cea mai mare parte a tranzitului exporturilor ucrainene. Este o necesitate pentru Europa să aibă România și Bulgaria în Schengen”, a declarat Ciolacu.
România, împreună cu Bulgaria, se chinuie de peste un deceniu să adere la Schengen. Ambele țări îndeplinesc de mult timp condițiile stabilite de bloc. Controalele la frontieră au provocat pierderi de miliarde de euro. Și așteptări de zile întregi pentru camioanele care transportă mărfuri, inclusiv cereale și provizii militare pentru Ucraina, a declarat Ciolacu.