Marcel Ciolacu a asigurat românii că nivelul taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru alimente şi medicamente nu va creşte peste valoarea de 9%.
Marcel Ciolacu: La produsele alimentare şi medicamente nu va creşte TVA mai mult de 9%
Marcel Ciolacu a vorbit, sâmbătă după amiază, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD, despre creșterea TVA la alimente și medicamente. Liderul PSD a precizat că o scumpire în zona de alimente şi medicamente ar duce la o scădere a nivelului de trai al românilor.
„La produsele alimentare şi medicamente nu va creşte TVA mai mult de 9%. Este corect acest lucru şi o scumpire în zona de alimente şi medicamente ar duce la o scădere a nivelului de trai al românilor, cât şi la o creştere a inflaţiei”; a anunţat, sâmbătă, Marcel Ciolacu.
România cere un deficit bugetar de aproximativ 5,5%
România ar vrea un deficit bugetar de 5,5%. Se pare că în urma discuțiilor avute, Comisia Europeană a fost de acord să susțină România în fața consiliului și să propună majorarea deficitului bugetar de la 4,4%.
România a cerut un deficit bugetar de aproximativ 5,5% din produsul intern brut, fără să fie sancționată. În cazul în care această propunere nu este acceptată, țara noastră riscă o penalizare de 0.5%. Premierul Marcel Ciolacu spune că liderii europeni au înțeles situația noastră.
Marcel Ciolacu nu este de acord cu majorarea TVA
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la finalul vizitei la Bruxelles, că a anunţat foarte clar că nu este de acord să crească TVA peste 19%. Potrivit prim-ministrului, această măsură ar duce din nou la o creştere a inflaţiei şi la o scădere economică.
„Despre pachetul legislativ pe care o să mi-l asum în Parlamentul României, va avea cele trei paliere, ca cuprinde reforma administrativă, cu componente atât centrale cât şi locale, va cuprinde combaterea evaziunii fiscale, care în România cuprinde este estimată la 10% din PIB, în acest moment, şi de asemenea ajustările fiscale”, a spus premierul despre discuţiile cu liderii europeni.
Comisiile tehnice au rămas să discute anumite aspecte, ele urmând să continue la nivel tehnic şi săptămâna viitoare, a mai precizat Ciolacu.
„Am stabilit principiile, am anunţat foarte clar că eu nu sunt de acord ca prim-ministru al României, să creştem cota de TVA peste 19%, un lucru care va duce evident, din nou la o creştere a inflaţiei şi la o scădere economică.
Dacă s-ar fi crescut un punct procentual de TVA, ar fi adus la pachet o inflaţie de 0,5%. Este prima oară, după aproape doi ani, când am reuşit să aducem inflaţia la o singură cifră şi vom continua să descreştem şi mai mult. Numai aşa putem să creştem puterea de cumpărare a românilor”, a spus premierul.
Marcel Ciolacu a declarat că există o flexibilitate în acest moment de a veni cu un nou plan în ceea ce priveşte deficitul şi că o decizie va fi luată până la finalul anului. El a precizat că România nu poate veni anul acesta cu un deficit mai mare de 6,2 şi cu un deficit micşorat mai puţin de 0,5%.
„Sunt ferm convins că România este într-un acord de deficit excesiv după ce o guvernare şi un anumit prim-ministru, de altfel filosof, a adus România la un deficit de 9,2% şi suntem singurul stat european care suntem sub acord cu Comisia Europeană.
Există o flexibilitate în acest moment, în urma argumentelor aduse, de a veni cu un nou plan în ceea ce priveşte deficitul în România”, a spus premierul Ciolacu.